Navele portcontainer pierd peste 100.000 de dolari pe zi în rada portului Constanța

750

Articole de la același autor

Rada portului Constanța e mai aglomerată decât holul unei primării de comună, când se împart ajutoarele sociale. Ieri, 14 nave își țineau de urât, la coadă.
Sub vântul tăios al toamnei, călcau nerăbdătoare apa, smucind nervos de lanțul ancorei. Nu se știe dacă aveau bonuri de ordine, dar așteptarea lor urma să mai dureze destul de mult până să le vină rândul să acosteze în danele de operare.

O problemă de planificare…
De peste o săptămână rada portului Constanța este mai aglomerată decât oricând în ultimul deceniu. Navele sunt nevoite să aștepte în larg, în condițiile în care capacitățile de operare portuară sunt utilizate în proporție de numai 50 – 60%.
Explicația fenomenului este simplă: traficul nu este egal distribuit, cele mai solicitate fiind terminalele de containere și cele de cereale. Pe de altă parte – spune Adina Baz, directorul domeniilor portuare din cadrul CNAPMC – navele nu respectă programarea și sosesc înainte de eliberarea danelor.
"Constanța South Container Terminal" este cel ce contribuie cel mai mult la aglomerația din radă. Ieri, 6 din cele 14 nave așteptau să acosteze în danele sale: "MSC Arabia", "MSC Alyssa", "Csav Pyrenees", "Ym Colombo", "Nedlloyd Tasman" și "Wan Hai 603". Fiecare zi pierdută de aceste nave de mare capacitate - cinci dintre ele având lungimea de peste 260 de metri - înseamnă costuri suplimentare ce depășesc 100.000 de dolari.

… și de investiții
Nu doar navele așteaptă, ci și o mulțime de TIR-uri, track-uri și camioane, pe căile de acces din portul Constanța Sud. Cauza o reprezintă tot proasta programare, iar vina aparține transportatorilor rutieri, explică Adina Baz.
Traficul de mărfuri va crește continuu în acea zonă, ceea ce înseamnă că și necazurile rutiere se vor amplifica. Ce se poate face pentru soluționarea problemelor, care netratate la timp ar putea duce la apariția blocajelor?
Administrația portului va extinde rețeaua carosabilă pentru TIR-uri, la poarta 10. Pe de altă parte, ea va închiria companiei "Constanța South Container Terminal" o suprafață de 120.000 mp, în zona D, pentru amenajarea spațiilor
de depozitare suplimentare. În prezent, CSCT deține cu chirie o arie de 640.000 mp.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1572 secunde