ITALIA

Purtarea măştii în exterior nu mai este obligatorie, de azi înainte. Iată ce ţară relaxează măsurile

383
Purtarea măştii în exterior nu mai este obligatorie, de azi înainte. Iată ce ţară relaxează măsurile - italiaspaniacovidmascadeprotecti-1644562678.jpg
Italienii nu vor mai trebui să poarte mască în exterior, începând de azi, după ce guvernul a decis în timpul săptămânii să ridice această obligaţie care fusese introdusă ca măsură de protecţie împotriva infecţiei cu coronavirus, relatează DPA.

Când se află în exterior, oamenii vor trebui să-şi acopere gura şi nasul doar când sunt în mulţimi, conform ordinului. Anterior, obligativitatea purtării măştii era în vigoare la nivel naţional atât în aer liber, cât şi în interior, indiferent de situaţia infecţiei cu coronavirus pe teren. În interior şi în transportul în comun, masca trebuie purtată în continuare.

De vineri se vor redeschide şi discotecile în Italia, însă doritorii vor trebui să facă dovada statutului lor privind coronavirusul. Cluburile de dans au fost închise multă vreme anul trecut din cauza pandemiei şi au putut fi deschise între timp cu un grad de ocupare redus.

Turiştii care sosesc în Italia din ţările UE au nevoie fie de un test negativ de coronavirus, fie de dovada vaccinării, fie de dovada recuperării după COVID-19 pentru a intra în ţară, însă dovada statutului este necesară la multe obiective turistice populare, precum muzeele, dar şi la restaurante şi în transportul public.

În Italia, o ţară cu aproximativ 60 de milioane de locuitori, starea de urgenţă este încă în vigoare, urmând să expire la 31 martie. Cu toate acestea, nu este clar dacă guvernul o va prelungi sau o va lăsa să expire.

Dacă se încheie, unele restricţii anticoronavirus şi-ar putea pierde de asemenea valabilitatea. Doar vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului pentru persoanele în vârstă de peste 50 de ani până la mijlocul lunii iunie a acestui an a fost adoptată de guvern.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5689 secunde