Roberta Metsola promite să respecte linia Parlamentului European, chiar şi în privinţa avortului

105
Roberta Metsola promite să respecte linia Parlamentului European, chiar şi în privinţa avortului - fondrobertametsola-1642601557.jpg

Articole de la același autor

Conservatoarea malteză Roberta Metsola, aleasă marţi cu o largă majoritate la conducerea Parlamentului European, s-a angajat să apere poziţiile oficiale ale instituţiei, inclusiv în privinţa dreptului la avort, faţă de care ea personal se opune.

În vârstă de 43 de ani, Metsola este cel mai tânăr preşedinte al PE și a treia femeie care ocupă această funcție. Ajunsă în funcţie în urma unui acord între familia sa politică (PPE), socialişti (S&D) şi liberali (Renew), ea este a treia femeie în această poziţie, după Simone Veil (1979-1982) şi Nicole Fontaine (1999-2002), ambele din Franţa.

„Ştiu că stau pe umerii unor giganţi”, a declarat Roberta Metsola, care şi-a exprimat de asemenea speranţa că nu vor mai trece două decenii până când o nouă femeie va ajunge în acest post, relatează AFP.

Ea se opune avortului, astfel că în 2021 a votat împotriva unor rezoluţii de condamnare a interzicerii întreruperilor de sarcină în Polonia sau în statul american Texas şi s-a abţinut în privinţa unei rezoluţii de incriminare a violenţelor asupra femeilor.

Totuşi, în prima declaraţie după anunţarea rezultatelor votului, ea şi-a exprimat intenţia de a acţiona pentru egalitatea între bărbaţi şi femeie şi pentru a garanta şi apăra drepturile femeilor.

„În legătură cu acest subiect, poziţia mea este cea a Parlamentului European, care este clară: Parlamentul a făcut apel de nenumărate ori ca drepturile sexuale şi reproductive să fie mai bine protejate”, a declarat ea într-o conferinţă de presă.

Victoria sa cu o largă majoritate a provocat totuşi şi dezamăgirea unor eurodeputaţi. „Ce lovitură dură. Un regres de 40 de ani”, a comentat eurodeputata ecologistă franceză Karima Deli, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Secretarul de stat francez însărcinat cu afaceri europene, Clément Beaune, s-a declarat chiar jenat de simbolul alegerii sale, într-o declaraţie pentru France Info.

„Ea a oferit garanţii, dar vreau să meargă şi mai departe şi să semneze pactul Simone Veil”, care are ca scop în special instaurarea parităţii în organismele europene, a declarat Stéphane Séjourné, preşedintele grupului Renew, care a susţinut alegerea sa.

Alegerea Robertei Metsola respectă tradiţia alternanţei între stânga şi dreapta la preşedinţia PE, care a fost aproape mereu aplicată în cadrul unor alegeri de la mijloc de legislatură. Malteza a profitat de retragerea preşedintelui grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlament, germanul Manfred Weber, care nu s-a prezentat la alegeri.

În afară de susţinerea grupului său, care este prima forţă politică din PE, ea a obţinut şi sprijinul grupului S&D (social-democraţi) şi al grupului Renew Europe (liberali), pe baza unui acord încheiat luni între cele trei formaţiuni în jurul unei foi de parcurs comune.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6563 secunde