Scandalul Sexgate la Casa Albă se extinde

316
Scandalul Sexgate la Casa Albă se extinde - sexgate-1334589393.jpg
Președintele american Barack Obama a declarat într-o conferință de presă la Cartagena că dorește o anchetă "aprofundată și riguroasă" în cazul ce vizează agenți din cadrul Secret Service suspectați că ar fi apelat la servicii de prostituție în Columbia, relatează AFP.

Scandalul polițiștilor de elită implicați într-un caz de prostituție în Columbia, unde Barack Obama a efectuat o vizită la sfârșitul săptămânii, ar putea să se extindă și la alți agenți "Secret Service", însărcinat cu protecția președintelui, a declarat duminică un ales republican, relatează AFP.

Darrell Issa, președintele Comisiei pentru supravegherea serviciilor administrației, intervievat de postul CBS, s-a întrebat în legătură cu o eventuală reformare a Secret Service. Unsprezece membri ai acestui serviciu au fost suspendați sâmbătă. Ei sunt suspectați că au frecventat prostituate din Cartagena, în Columbia, unde Obama participa la summitul Americilor. Cinci militari americani sunt implicați, de ase-menea, în acest scandal.

Issa și-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul izolat al acestui caz. "Noi credem că numărul (de agenți vizați) ar putea fi mult mai mare și ne informăm asupra numărului de persoane implicate", a dat asigurări alesul republican.

Niciunul dintre agenții implicați nu era desemnat să asigure protecția directă a președintelui, potrivit Secret Service. Agenții suspendați au fost trimiși la Washington pentru a fi interogați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Aprilie 2012
Stire din Monden : Ce greșeli fac bărbații în pat
Pagina a fost generata in 0.3183 secunde