Serbia își extinde investiția din portul Constanța

463

Articole de la același autor

Boris Tadici, președintele Serbiei, a declarat ieri, la București, că țara sa este interesată să-și sporească investițiile din România. Într-o primă fază este vizat portul Constanța, care joacă un rol important pentru economia sârbească. Tadici a dezvăluit că se intenționează închirierea unor suprafețe de teren în portul românesc. De asemenea, va fi construită o flotă pe Dunăre, care să servească traficul de mărfuri dintre Serbia și Constanța. El a adus în discuție și proiectul oleoductului Constanța – Pancevo - Trieste, realizat în comun de România, Serbia, Croația și Italia.
Sârbii sunt deja prezenți în portul Constanța. În octombrie 1998, compania "East Point" (Serbia) în colaborare cu "Romtrans" SA a pus în funcțiune terminalul de cereale "Silotrans", cel mai mare de la Marea Neagră. Silozul existent are capacitatea de 100.000 tone și asigură derularea a 700.000 – 800.000 tone de cereale pe an.
"East Point" intenționează să construiască noi capacități de operare a cerealelor, care să permită derularea a 2,5 milioane tone de cereale pe an. La finalizarea investițiilor, volumul de înmagazinare al silozurilor va crește de la 100.000 tone la 180.000 tone.
Pentru dinamizarea traficului "East Point" își construiește propria flotă de nave fluviale. Cu sprijinul fondului de investiții american "Templeton", ea a achiziționat compania de navigație "DDSG Kargo", din Austria, și urmărește să mai cumpere și alte nave.
"East Point" și-a programat realizarea unor venituri de 1,5 - 2 miliarde de dolari în 2008. Afacerile ei se derulează în proporție de 50% în Serbia, iar restul în România, Rusia, Ucraina, Kazahstan și China. 70% din exporturile derulate de companie sunt destinate Europei, iar 30%, Statelor Unite.
În prezent, Serbia contribuie cu circa 1,5 milioane tone de mărfuri la traficul pe Canalul Dunăre – Marea Neagră și prin portul Constanța, a declarat Anastase Severin, șeful serviciului urmărire trafic, din cadrul Administrației Canalelor Navigabile. Din această cantitate, exporturile reprezintă aproape 700.000 tone de mărfuri, fiind reprezentate de cereale și de laminatele produse de combinatul de la Snederevo. Importurile, în volum de aproximativ 800.000 tone, constau din minereu de fier pentru Snederevo, produse alimentare și furaje.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0863 secunde