Șofer oprit cu focuri de armă! Conducea pe contrasens un camion cu încărcatură periculoasă

131
Șofer oprit cu focuri de armă! Conducea pe contrasens un camion cu încărcatură periculoasă - imageresize-1487684426.jpg

Articole recomandate

Un șofer aflat la volanul unui camion furat și încărcat cu canistre cu gaz a fost arestat marți dimineața în urma unei ample operațiuni a Poliției din Barcelona, după ce oamenii legii au tras focuri de armă în direcția autovehiculului pentru ca șoferul să oprească, transmite postul spaniol Antena 3 TV.


Individul conducea camionul cu mare viteză, pe contrasens, pe o arteră aglomerată ce ducea spre centrul orașului. A ignorat apelurile polițiștilor de a opri și i-a atras pe aceștia într-o urmărire în cursul căreia câteva canistre cu gaz au căzut din remorca autovehiculului. O persoană a fost rănită.

Șoferul a oprit abia după ce unul dintre polițiștii care luau parte la intervenție a tras înspre camion, iar gloanțele au spart parbrizul mașinii.

Oamenii legii l-au reținut, iar din verificări a reieșit că individul este un cetățean suedez cu probleme psihice, potrivit Antena 3 TV. 


Surse din cadrul anchetei au declarat pentru publicația La Vanguardia că există bănuieli că bărbatul se afla și sub influența drogurilor, relatează și The Telegraph. 


Cercetările continuă pentru ca autoritățile să se asigure că a fost vorba despre un incident fără vreo legătură cu o posibilă amenințare teroristă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.276 secunde