Soțiile navigatorilor români și-au făcut asociație

557

Articole de la același autor

Seamen´s Wives Asociation Barklav (SWAB) este numele unei organizații din care fac parte soțiile navigatorilor români, care activează în cadrul companiei norvegiene "Barklav". Asociația este informală și are la bază principiul voluntariatului, a declarat președintele acesteia, Manuela Apetroaei.
SWAB a luat naștere la inițiativa companiei "Barklav", în a cărei flotă sunt angajați 820 de ofițeri și nebrevetați români, dintre care 530 sunt căsătoriți. Organizația își propune să susțină dezvoltarea contactelor și relațiilor de prietenie dintre familiile navigatorilor, dintre copiii acestora, să-i implice în acțiuni educative, culturale, sociale și umanitare. Conducerea asociației este asigurată de doamnele Manuela Apetroaei, Maricela Breșug, Monica Buciu, Florina Tiron și Luminița Lazăr.
Pe data de 31 martie 2008, comitetul director al SWAB s-a întâlnit cu conducerea Sindicatului Liber al Navigatorilor. În cadrul reuniunii s-a discutat despre modul în care cele două organizații pot colabora, pe viitor, în folosul marinarilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8399 secunde