SUA își extinde aerodromurile din România. Ce baze aeriene sunt luate în calcul

157
SUA își extinde aerodromurile din România. Ce baze aeriene sunt luate în calcul - avion-1459937568.jpg

Articole recomandate

Statele Unite vor "dezvolta" aerodromurile din estul Europei, pentru a permite creșterea prezenței NATO în acestă regiune, a declarat generalul Frank Gorenc, șeful Forțelor Aeriene americane din Europa și Africa.

Extinderea bazelor aeriene din estul Europei se va face prin suplimentarea, pentru anul fiscal 2017, a fondurilor destinate Inițiativei de Reasigurare Europeană (European Reassurance Initiative, ERI), a precizat, marți, generalul Gorenc, potrivit Departamentului american al Apărării.

Conform acestei surse, bugetul ERI solicitat pentru anul 2017 este de 3,4 miliarde de dolari – de patru ori mai mult decât în anul 2016. ERI a fost organizat de SUA ca răspuns la politica agresivă a Rusiei împotriva Ucrainei și are ca scop contracararea unor eventuale acțiuni ale Rusiei la adresa statelor NATO din estul Europei.

"Noi avem deja un program robust de antrenamente comune în Europa cu aliații și partenerii noștri. Dar dorim și alte aspecte, iar aceasta înseamnă să continuăm dezvoltarea aerodromurilor, în particular pe Flancul Estic al NATO – Republicile Baltice, Polonia, România și Bulgaria", a specificat generalul american. Potrivit acestuia, bazele aeriene vizate vor permite, după extindere, "operațiuni de mare volum și de mare viteză".

Într-altă ordine de idei, generalul Gorenc a precizat că specialiști din subordinea lui lucrează, în acest moment, la transfomarea misiunii de poliție aeriană deasupra Țărilor Baltice într-o misiune de apărare aeriană. "Poliția aeriană este o misiune de pace menită să asigure suveranitatea în spațiul aerian al NATO. Dar poliția aeriană este doar o parte a ceea ce înseamnă apărarea aeriană completă", a explicat oficialul militar american, potrivit romanialibera.ro.

Generalul Gorenc nu a indicat numele bazelor aeriene din estul Europei care se vor extinde cu fonduri americane. Pentru România, se poate anticipa că este vorba despre aerodromurile Fetești și Câmpia Turzii, care se pregătesc deja să găzduiască viitoarele avioane F-16 (de fabricație americană) cumpărate de România. Cele două baze aeriene, odata aduse la standardele impuse de avioanele F-16, pot servi și la operațiuni ale SUA sau ale NATO.

O altă bază aeriană care ar putea fi modernizată de americani este cea de la Kogălniceanu, care a servit deja la transferul trupelor SUA între Europa și Orientul Mijlociu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1446 secunde