Toate liniile de metrou din Bruxelles au fost redeschise

115
Toate liniile de metrou din Bruxelles au fost redeschise - metrou-1458915481.jpg

Articole recomandate

Toate liniile de metrou din Bruxelles au fost redeschise vineri, iar poliția și armata au renunțat la controalele sistematice pe care le făceau la intrarea în stațiile de metrou, după reducerea alertei antiteroriste de la nivelul 4 (maximum) la nivelul 3, a informat societatea de transport public STIB, transmite EFE, preluată de Agerpres.

În ceea ce privește stațiile, doar 38 din totalul de 69 de stații de metrou sunt deschise, ceea ce provoacă unele sincope în funcționarea acestui serviciu, afectat și de faptul că circulația se oprește la orele 19:00, nu la miezul nopții, ca de obicei. Liniile 1 și 5 de metrou vor funcționa cu excepția segmentului dintre Gare Centrale și Schuman, pentru care a fost pusă la dispoziție o linie de autobuze. Acest lucru se întâmplă deoarece Maelbeek, stația imediat următoare după Schuman, a fost avariată după atentatul de marți. Poliția și armata continuă să supravegheze metroul, numărul forțelor de ordine va fi sporit începând de vineri, dar vor înceta controalele sistematice de securitate asupra pasagerilor la intrarea în stații, care vor deveni aleatorii, după cum a informat Organismul de Coordonare pentru Analiza Amenințării (OCAM).

Referitor la transportul pe cale ferată, vineri vor funcționa stațiile Bruxelles Midi - de unde pleacă majoritatea trenurilor internaționale -, Central, Luxemburg și Nord. Stațiile de tren Congres, Chapelle, Mérode, Simonis, Delta și Schuman vor rămâne închise vineri.

În schimb, liniile de autobuz și tren având ca destinație aeroportul internațional Zaventem nu funcționează, în condițiile în care autoritățile au anunțat suspendarea tuturor zborurilor de pasageri până luni cel puțin. În fapt, autobuzele funcționează în mod normal cu excepția liniilor 12 și 22, adică cele care ajung la aeroport. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1031 secunde