Tu știi de câte tipuri pot fi implanturile dentare? Află când sunt recomandate!

794
În trecut, pacienții care sufereau de edentație parțială sau totală puteau să apeleze doar la tratamentele cu punți sau cu proteze dentare. Lucrurile s-au schimbat, din fericire, iar acum există o metodă mai eficientă de refacere a danturii, care oferă rezultate excelente. Este vorba despre tratamentul cu implanturi dentare, recomandat de către medicii stomatologi din întreaga lume.

Rata de succes a acestui tratament este de peste 95%, iar beneficiile de care se bucură pacienții după efectuarea lui sunt uimitoare. Aceștia obțin un zâmbet demn de invidiat, pot mesteca din nou orice aliment își doresc și se pot bucura de noua dantură pentru tot restul vieții.
 

Implanturile dentare pot fi de mai multe tipuri și fac posibilă restaurarea dentară chiar și atunci când pacienții nu mai au niciun dinte sau nu mai au suficient volum osos care să susțină dinții. Ele pot avea dimensiuni și forme potrivite pentru necesitățile fiecărui pacient, fiind concepute astfel încât să rezolve chiar și cele mai complicate cazuri.

După ce analizează dantura pacientului, medicul specialist își poate da seama care e implantul potrivit pentru restructurarea danturii acestuia.

Iată care sunt cele mai importante tipuri de implanturi dentare:



Mini-implanturi

Aceste implanturi sunt folosite, de regulă, în spațiile înguste sau pe post de implanturi provizorii. Așa cum îți poți da seama și din numele lor, mini-implanturile au dimensiuni reduse, fiind, totodată, foarte subțiri.

Implanturi clasice

La acest tip de implanturi apelează specialiștii în mod frecvent. Au dimensiuni mai mari, în jur de 3-5 mm grosime și 15 mm înălțime, și pot înlocui un singur dinte lipsă sau o întreagă dantură. În plus, pot susține cu succes lucrările protetice fixe, rezultatele obținute fiind remarcabile.



Implanturi Fast and Fixed

Acest tratament utilizează un număr mai mic de implanturi dentare în comparație cu tratamentul clasic (6 în maxilar și 4 în mandibulă), iar pacienții obțin o dantură nouă, completă, în doar 24 de ore de la intervenție. Nu necesită intervenții suplimentare, așa cum este adiția de os sau sinus liftingul și are costuri mai mici decât tratamentul clasic.

Implanturile sunt inserate în zone anatomice cu os dur și reprezintă o soluție excelentă pentru pacienții cu edentație totală sau pentru cei care au o proteză mobilă și își doresc o lucrare fixă, care să le ofere mai mult confort și un aspect natural. Cu ajutorul tratamentului Fast and Fixed, poți obține o dantură impecabilă în doar 24 de ore!

Implanturi zigomatice

Cele mai complexe cazuri necesită inserarea implanturilor zigomatice. Atunci când osul maxilar al pacientului a suferit o resorbție severă, iar volumul acestuia nu poate fi refăcut prin procedurile de adiție osoasă, se poate apela la implanturile zigomatice. Ele sunt inserate în oasele pomeților, numite și oasele zigomatice. Aceste implanturi dentare au dimensiuni mai mari (o înălțime de la 35 până la 55 mm) și sunt utilizate doar în cazurile speciale.
 

Apelează la o clinică stomatologică cu experiență în domeniu, așa cum este Dental Excellence, și vei beneficia garantat de un tratament eficient, potrivit pentru necesitățile tale. Totodată, te vei bucura de prețuri avantajoase și de posibilitatea de a plăti în rate tratamentul!



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4875 secunde