Un primar care s-a dus la pescuit "a prins" cocaină de peste un milion de dolari

343
Un primar care s-a dus la pescuit

Articole de la același autor

Primarul oraşului Tampa, statul american Florida, care pescuia împreună cu familia în Florida Keys, s-a ales cu o "captură" neaşteptată: un pachet cu aproape 32 de kilograme de cocaină în valoare de 1,1 milioane de dolari, scrie stirileprotv.ro

Primarul Jane Castor se afla într-o barcă împreună cu familia şi se îndrepta spre port când fratele ei a observat nişte resturi, a declarat edilul postului de televiziune din Tampa WFLA-TV.

Ei s-au apropiat mai mult deoarece, după cum a povestit edilul, peştii mai mici au tendinţa de a se aduna sub resturi, în căutarea umbrei.

"Cu cât ne apropiam, mi-am dat seama că era un pachet de cocaină", a declarat Castor, care a fost poliţistă la narcotice timp de opt ani, în departamentul de poliţie din Tampa şi şefă a acestei instituţii pe o perioadă de şase ani.

În pachetul înfăşurat în plastic au fost găsite peste 20 de pachete mai mici, decorate cu fluturi albaştri şi mov.

După ce Castor a tras pachetul în barcă, a anunţat biroul şerifului din comitatul Monroe.

Agenţi ai Poliţiei de Frontieră din SUA au confirmat ulterior conţinutul şi valoarea pachetului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4883 secunde