Un român a fost rănit în atacul de la Liege

1720
Un român a fost rănit  în atacul de la Liege - liege-1323872838.jpg
Un cetățean român a fost rănit în urma atacului de marți de la Liége. Aces-tuia i-au fost acordate îngrijiri medicale și a fost externat din spital, fiind în afara oricărui pericol, a comunicat, ieri MAE, potrivit Mediafax.

"Cetățeanul român a fost rănit ușor, fiind transportat la spital unde i-au fost pansate rănile, iar ulterior a fost externat. În acest moment, cetățeanul român se află în afara oricărui pericol", a precizat MAE.

Cel puțin patru persoane, între care un bebeluș în vârstă de 17 luni, au fost ucise și alte peste 100 au fost rănite, în incidentul armat comis marți la Liége, în sud-estul Belgiei.

Un bebeluș în vârstă de 17 luni, care se afla între viață și moarte, a decedat marți seara, a anunțat spitalul din Liége.

În afară de acest copil, în urma atacului au murit doi adolescenți, în vârstă de 15 și, respectiv, 17 ani, și o femeie în vârstă de 75 de ani.

Autoritățile au numărat în total 123 de răniți, majoritatea loviți de cioburile rezultate după spargerea geamurilor unei stații de autobuz din apropiere. Printre răniți se numără un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a fost lovit la cap și este în stare critică, potrivit unor surse spitalicești.

Autorul atacului comis marți la Liége, în sud-estul Belgiei, s-a sinucis trăgându-și un glonț în cap, a anunțat ieri procurorul orașului, Daniele Reynders, confirmând astfel informațiile oferite de martorii oculari la scurt timp după incident.

"Nordine Amrani s-a sinucis cu un glonț în cap. Medicul legist a de-clarat că acesta și-a tras un glonț în frunte. El nu a lăsat niciun mesaj pentru a-și explica gestul", a afirmat procurorul în cadrul unei conferințe de presă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3549 secunde