Uninominalul i-a făcut "istorie"

405

Articole de la același autor

Primele alegeri generale în sistemul votului uninominal, care au avut loc pe 30 noiembrie 2008, au restructurat clasa politică românească. Acest fapt a fost fie în detrimentul partidelor mici, care nu au prins fotolii în noul legislativ, fie în al PRM-ului care, iată, pentru prima dată în perioada postdecembristă, a ieșit de la guvernare.
Dacă unii dintre liderii constănțeni ai partidelor mai sus menționate privesc cu realism actuala poziție în planul politicii românești a partidelor pe care le conduc, alții nu acceptă cu niciun chip faptul că nu au reușit nici de data asta să convingă alegătorii.

PNG Constanța dispare din plac politic
Dacă în campania pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, liderul PNG Constanța, Gigi Alexa, declara că partidul se va desființa dacă nu trece pragul, după competiția electorală tot el dă "verdictul": "Organizația Județeană a partidului a sus-pendat activitatea pe perioadă nedeterminată, a înghețat-o". Mai mult decât atât, cu un realism surprinzător, președintele PNG apreciază: "Șansele noastre de revenire sunt aproape de zero, iar situația este aceeași în toată țara, cu excepția sectoarelor 2 și 5 din București. De ce să mai încerci să resuscitezi partidul în contextul în care chiar nu mai e nimic de resuscitat?!", a afirmat, retoric, Gigi Alexa.
Extrem de dezamăgit de actuala configurație a clasei politice, dar și de direcția pe care ar putea să o ia partidul (și aici Alexa a precizat că nu exclude varianta ca PNG-ul să fuzioneze fie cu PSD, fie cu PNL, fie cu PD-L), liderul penegiștilor constănțeni a mai precizat și că, în momentul de față, la Constanța partidul "este în stand-by, deși e impropriu zis, pentru că nici activitate nu are, nici nu ia vreo poziție, nici conferințe de presă nu mai organizează". "Am fi de-a dreptul penibili dacă am mai organiza conferințe", a mai punctat Alexa. "Ce să mai spunem?! Să ne rugăm de oameni să ne voteze? Dacă nu ne-au votat până acum înseamnă că nu au încredere în noi și trebuie să fim conștienți de asta", a mărturisit cel care, după alegerile locale din vară, a preluat șefia partidului.
Deși PNG Constanța are consilieri locali în cadrul primăriilor din județ (mai exact, 24), dar și patru viceprimari, Gigi Alexa consideră că existența partidului la Constanța nu mai are sens. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește viitorul său în plan politic, Alexa a mărturisit și că, în ciuda faptului că cel puțin teoretic șefia Organizației Județene încă îi aparține, el se va retrage din plac politic.

Peremiștii constănțeni se pregătesc de alegeri
După eșecul de la parlamentare, peremiștii sunt încă într-un proces de evaluare a structurii locale.
Președintele Organizației Județene a PRM, Niculae Gheorghe, a declarat că partidul este în reformare și refacere a structurilor teritoriale. Potrivit liderului peremist, Biroului Județean Executiv se va întruni, luni, într-o nouă ședință pentru a stabili graficul desfășurării alegerilor de la nivelul filialelor locale. Totodată, vor fi organizate și alegeri pentru numirea președintelui filialei județene. "Și eu voi candida", a asigurat Niculae Gheorghe. "Eu sunt foarte deschis și nu pun piedică nimănui. Fiecare candidat, însă, trebuie să se prezinte, să poată fi cunoscut de către organizație, să prezinte un program de acțiune", a explicat el.
Niculae Gheorghe a mai spus că, în luna martie, și la nivel național va avea loc o întrunire a tuturor reprezentanților de filiale în vederea reglementării strategiei prin care PRM să revină cu noi forțe pe scena politică. "Vom fixa direcțiile realiste care să permită PRM să intre din nou în Parlament", a explicat el. În plus, peremiștii își vor alege și structura națională de conducere.
PRM urmează să delimiteze și pașii pe care trebuie să îi urmeze în etapa viitoare, a alegerilor europarlamentare. "România are dreptul la 33 de locuri în Parlament și, făcând un calcul simplu, ar trebui ca aproximativ fiecare județ să vină cu o propunere. Acum, este prematur să mă pronunț asupra unui nume. La momentul potrivit, când va fi solicitată și Constanța, vom veni și noi cu un candidat", a încheiat optimist liderul peremist.

PNȚCD și "Opoziția fragilă"
În opinia liderului PNȚCD Constanța, Tudorel Chesoi, noul an va fi unul mai bun decât 2008 pentru că partidul va avea șansa de a se reafirma în opoziție.
"Acum, există o opoziție fragilă și, în aceste condiții, este nevoie de reapariția PNȚCD pe scena politică, este nevoie de reafirmarea PNȚCD pentru a consolida opoziția", a explicat președintele PNȚCD Constanța, Tudorel Chesoi. Din dorința de a realiza o "opoziție constructivă", Chesoi a mărturisit că țărăniștii se vor alătura liberalilor pentru a-și cumula eforturile.
El a mai spus că partidul trebuie să își întărească forțele. "Noi știm ce avem de făcut. Avem peste 150 de ani de tradiție, am fost la guvernare", s-a arătat Chesoi convins de întoarcerea țărăniștilor în peisajul politic românesc, și asta în contextul în care ei sunt la a treia legislatură când nu au reușit să treacă pragul electoral.
Pentru luna ianuarie, țărăniștii pregătesc un Comitet Național de Conducere prin care să valideze organizarea Congresului Ordinar al Partidului. Potrivit lui Chesoi, Congresul ar trebui să aibă loc în luna martie, țărăniștii urmând să dezbată atunci strategiile necesare revigorării politice a PNȚCD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0054 secunde