Un băieţel de doi ani şi-a ucis accidental tatăl, în Florida, trăgând cu o armă încărcată lăsată nesupravegheată de părinţii săi, iar mama a fost pusă sub acuzare, au informat luautorităţile locale, notează AFP, potrivit Agerpres.La sosirea la domiciliul victimei, poliţia, alertată printr-un apel, a descoperit-o pe mamă, Marie Ayala, în timp ce-i făcea masaj cardiac soţului ei, Reggie Mabry, lovit de un glonţ.
Forţele de ordine au crezut iniţial că bărbatul de 26 de ani, decedat puţin mai târziu la spital, s-a împuşcat, dar cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului le-a spus anchetatorilor că autorul loviturii fatale a fost fratele său de doi ani, a explicat şeriful comitatului Orange, John Mina, într-o conferinţă de presă.
Pistolul se afla într-un rucsac pe care Reggie Mabry îl lăsase nesupravegheat pe jos, iar copilul, după ce l-a găsit, şi-a împuşcat tatăl în spate, care se juca pe computer, se arată în documentele instanţei.
Cei cinci membri ai familiei, printre care o fetiţă de 5 luni, se aflau în aceeaşi cameră la momentul evenimentelor.