După 35 de ani, frontiera Armeniei cu Turcia, la Alican, deschisă trecerii ajutorului umanitar

246
< 1 min citire
După 35 de ani, frontiera Armeniei cu Turcia, la Alican, deschisă trecerii ajutorului umanitar - formd68xsaufpf5-1676140139.jfif
Turcia a deschis punctul de trecere Alican (provincia Igdir), de la graniţa cu Armenia, pentru a permite trecerea ajutorului umanitar pentru supravieţuitorii cutremurelor de luni din zece provincii sudice ale ţării, a anunţat sâmbătă agenţia de presă locală Anadolu.
Cinci camioane cu ajutor umanitar au trecut deja pe la acest punct de frontieră care a fost folosit ultima dată în 1988, când Semiluna Roşie turcă a livrat ajutor după un cutremur produs în Armenia, potrivit agenției Anadolu, citată de DPA și Agerpres.
Haideţi să scoatem şi ceva bun din acest dezastru imens. Solidaritatea salvează vieţi!", a scris pe Twitter parlamentarul turco-armean Garo Paylan.
Întreaga graniţă terestră dintre Turcia şi Armenia a fost închisă din 1993, după ciocniri care au avut loc atunci între etnici azeri (parte din familia naţiunilor turcice) şi armeni.
Cele două ţări vecine au restabilit contactele diplomatice la sfârşitul anului 2021.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0419 secunde