Când adopți un câine ai și responsabilități

Chiar și în aceste condiții, cu precădere în ultimii ani, problema maidanezilor, nu doar că ne face viața amară, dar a depășit granițele țării, devenind chiar o marcă pentru România. Din păcate, organizațiile de protecție a animalelor, deși au promis acțiuni serioase pentru educarea populației și promovarea adopției, sunt destule situații în care cei care adoptă câini uită că au și responsabilități.

Este nevoie de victime pentru responsabilizarea adoptatorilor?
Locuiește în zona Tomis III (b-dul Alexandru Lăpușneanu, bloc L7), se numește Bianca Lazarov și este interesată, ca foarte mulți alți oameni, de modul cum cei care se erijează în mari iubitori de animale înțeleg să se achite și de obligațiile care le revin atunci când se angajează să se ocupe de creșterea și îngrijirea maidanezilor.
"Am o vecină care se dă mare iubitoare de animale. A adoptat doi câini, dar îi lasă liberi în incinta blocului, unde fac o hărmălaie de nedescris și pun în pericol siguranța locatarilor, mai ales că în bloc locuiesc foarte mulți bătrâni neajutorați. Atunci când iese cu ei în grădina din fața blocului mai atrage și alți câini din zonă și atunci nu mai este chip să te înțelegi om cu om, se ține un adevărat concert canin, gratuit. La sesizările locatarilor nu s-a luat nici o măsură. Dacă ar mușca pe cineva, atunci, în mod sigur se va face ceva! Chiar trebuie să așteptăm până atunci?"

Copil traumatizat, familie distrusă….
M. Dan a încercat să ne demonstreze că atunci când adoptatorii de animale își ignoră cu bună știință responsabilitățile imense care le revin în această calitate, urmările pot fi dintre cele mai imprevizibile.
"Eu am ajuns în pragul divorțului din cauza unor câini din zona în care locuiesc (Coiciu). Nu mai am liniște în casă, iar soțul și soacra mea sunt porniți împotriva mea într-un fel greu de înțeles. Am un băiețel de cinci ani care, spre deosebire de alți copii de vârsta lui, are o frică extraordinară de câini. La sfârșitul anului trecut, pe când se juca pe stradă, în fața casei, cu alți copii, doi câini adoptați de o vecină (care se dă mare iubitoare de animale, dar lasă câinii cât e ziua de mare în stradă), erau mai agitați. Probabil că și copiii i-au zgândărit, adevărul este că băiatul mi-a fost adus pe brațe în casă, mușcat rău în fesa stângă. Nu mai lungesc povestea, vreau doar să vă spun că de atunci nu mai vrea să iasă la joacă, stă numai în casă, este trist, tresare în somn, este agitat mai tot timpul. Toți ai casei dau vina pe mine, soțul și soacra din mamă iresponsabilă nu mă scot, iar eu nu mai suport toate injuriile și amenințările lor, care nu se mai sfârșesc, și am depus divorțul. Atât eu, cât și copilul, mergem la psiholog, din cauza situației apărute în casa noastră. N-o să înțeleg niciodată de ce vecina mea a adoptat câini, din moment ce nu se poate ocupa de ei? M-am certat și cu ea, pentru că dă vina tot pe copil, spune că l-a zgândărit și animalul a răspuns așa cum știe. Cred că legea trebuie să fie foarte drastică cu astfel de oameni".
Și atunci, pe bună dreptate, oamenii se întreabă cum este posibil ca în țările civilizate, recunoscute pentru protecția animalelor, să nu existe picior de câine comunitar, pe când în România, în ciuda legislației, acest deziderat să fie din ce în ce mai greu de atins?