Puncte de vedere

Ce-i impută lui Mazăre indignații Constanței?

1402
14
Ce-i impută lui Mazăre indignații Constanței? - 19octpozabunafond-1319036345.jpg
Recent, "indignații" din multe țări ale lumii au început să-și strige, în stradă, nemulțumirile față de inechitatea socială,dictatura băncilor, ineficiența clasei politice. Pentru că și Constanța are… indignații ei, mai mulți cititori consideră că un protest pașnic,

de exemplu împotriva ternului care "ne sufocă orașul și viața", chiar se impune.

Și cum sunt convinși că e ne-voie de o acțiune cu subiect și pre-dicat, ei au deschis lista cu "imputațiile" la adresa edilului șef con-stănțean, care, în fiecare campanie electorală le-a promis schimbarea la față a orașului. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, ba, dimpotrivă, "fața orașului s-a tot schimonosit în mandatele domnului primar Radu Mazăre. Nu e suficient că s-a ocupat numai de Mamaia!".

Sfidare, sfidare…

Cristina Duscanu (44 ani), consideră că la numărul unu pe lista lucrurilor pe care constănțenii care țin la orașul lor îl impută primarului ar trebui să fie atitudinea sa: "Sfidătoare mai e purtarea domnului primar! Începând din momentul în care ne călcăm în picioare, la intrarea în primărie, ca să-i cerșim o audiență, iar dânsul se scuză că n-are timp și ne expediază pe la tot felul de birouri. Sunt imposibile măcar două ore de audiențe pe lună? Și-ar putea sacrifica acest timp din multele ore pe care și le rezervă distracției. I-am văzut filmele pe care le-a dat televiziunilor ca să arate cât de bine i-a fost în Madagascar și cât de mulțumit a fost să vadă niște localnici relaxați. Înseamnă că de constănțenii crispați nu sunteți mulțumit, domnule primar? Mulți n-avem unde lucra, că n-am auzit să vină investitori la Constanța, copiii ne tremură în școli, ne temem de căldură mai rău decât de frig! Vă mulțumesc durerile astea, domnule primar? Dac-ar fi așa, e un semn că vă pasă! E treaba dumneavoastră că vă plac și vă permiteți concedii în țări exotice, dar nu vă mai expuneți în fața unor oameni care nu se simt reprezentați de primarul lor".

Nu-l interesează Constanța

"Dacă te duci să te plângi, se calcă pe bombeuri în primărie. Se plâng de salarii și fac afaceri de moare lumea. Am fost să intru de două-trei ori în audiență, nimeni nu stă de vorbă cu tine. Nu te lasă bodyguarzii. Am semnat referen-dumul de demitere cu toată familia… Nu-l interesează trotuarele, parcările care au ocupat toate trotuarele, nu-l interesează podul de la butelii, de la IPMC, dar ne arată filme din Madagascar… Câtă sfidare!", atrage atenția Ion Constantinescu.

Cea mai scumpă căldură din țară

Constănțenii vor plăti în această iarnă 338 de lei per gigacalorie, aproape dublu față de alte orașe. "Cum e posibil că dacă sari un pic de 1.000 de lei pe lună venit să plătești dublu gigacaloria? De ce are Constanța cel mai scump preț la căldură? Asta îl satisface pe domnul primar?" – se întreabă și Ioan Apostol, care ar dori să i se explice de ce în alte orașe mari din țară, prețul este mult mai mic decât la Constanța? De exemplu, bucureștenii plătesc 170 lei, timișorenii - 252 lei, brașovenii - 191,73 lei, gălățenii - 247,73 lei.

Maidanezii, eternul coșmar!

"A auzit domnul primar că Brașov este singurul oraș din România în care nu mai există maidanezi?" - se întreabă Ana Bunea (42 ani), al cărei frate locuiește în orașul de la poalele Tâmpei, care i-a povestit că primarul lor tace și face lucruri apreciate de oameni. "Ce l-a împiedicat pe domnul Mazăre să facă la fel ca primarul Brașovului? Măcar ieșea în evidență cu ceva bun pentru constănțeni! Sunt teribil de indignată de cum le dă cotite pe toate!".

Lista cu… imputațiile indignaților rămâne deschisă.

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
pishpiriu
20 octombrie 2011
adaugati formalitatile pentru obtinerea ajutorului la caldura.

M-am uitat nitel pe formularele alea ce trebuie completate pentru RADET si primarie si m-am crucit. M-a surprins faptul ca familiile -cu venituri sub 788 lei/persoana- , nu vor primi ajutoare daca au depozite bancare de peste 3000 lei. In felul asta, guvernul/RADET si primaria, descurajeaza economiile populatiei (cu efecte malefice asupra bancilor si economiei generale) si incurajeaza golania. Iresponsabilitatea. Pe cei care cheltuiesc toti banii, fara sa incerce sa faca economii. Cel care incearca sa adune un ban cinstit -cu multe greutati- este amendat de neocomunisti la ajutoare. Dar, daca ratiunea este ca banii primiti din dobinzi sa fie folositi la plata impozitelor, stiti la ce sume se platesc dobinzi lunare de 25-200 lei, atit cit este ajutorul pentru caldura? Mai rectificati din sumele alea, ca va rid si curcile. (Doar se stie ca in Romanik, bancile platec cele mai mici dobinzi la depozite si percep cele mai mari comisionae la imprumuturi si alte servicii bancare. Unele servicii bancare ce nici nu sunt platite in restul UE.) Apoi, mai este o problema. Daca ai banii in valuta, cursul valutar te poate face intr-o luna posesorul unei sume de bani(in lei), iar luna urmatoare sa ai mai mult sau mai putin. Se trebuia precizata si suma in valuta. Dar cum va verifica guvernul/primaria sumele respective? Depunerile bancare, se bucura de statutul de confidentialitate. Sa intelegem ca in Romanik (sau Cta) adm. poate intra oricind in evidentele bancare si sa extraga toate cifrele pe care le doresc? Halal confidentialitate! Dar lucrurile nu se opresc aici. Cererea (tip) nu-i valabila daca nu este insotita si de alte... "acte": copie xerox de pe buletin (CI) si copie de pe contractul de cumparare. De ce? Ce rost au aceste hirtoage in plus? Datele personale de pe cerere pot fi verificate prin confruntarea cu cartea de imobil. Atunci? Ce rost mai are copia de pe CI? De ce simplu, daca se poate si complicat? Apoi copia de pe CI impreuna cu copia de pe act, este suficienta ca un mafiot sa inceapa actele pentru furtul apartamentului, la un notar veros. Iar Constanta nu duce lipsa de asa ceva. (Parca este si un proces pe rol cu mafiotii primariei care au afaceri ilegale cu terenuri.In frunte cu... primarul?!!!!) Se stie ca au fost mai multi indivizi prinsi ca falsifica actele de vinzare ale apartamentelor batrinilor singuri. (Care lucrau in banda.) Uite de unde descopera ei victimile. Caci aia, sunt doar echipa din teren. Creierul operatiei este in adm. publica, unde se are acces la date confidentiale. Cu ce drept se cere copia de pe actul de proprietate a apartamentului? Pentru ce? Pina cind guvernul si primaria nu vor corecta aceste greseli (modificarea sau disparitia sumei de bani depusi in banca, eliminarea necesitatii copiei de pe CI si -mai ales- a actului de proprietate, nu ma intereseaza pomenile primariei!) Sa nu credeti, tovarasi PSD-isti, ca daca PDL greseste la guvernare (greseli care se potrivesc ca o manusa cu nevoile voastre; de altfel ati si guvernat impreuna, nu?) voturile pierdute de ei se vor contabiliza -automat- la voi. Mai este si Diaconescu pe eshikier! Veti ramine -mai departe- in opozitie, daca nu va veti corectati greselile!

c.constantin
20 octombrie 2011
primarul - o catastrofa impusa de sarmanii constantei

o constanta cu cladirile reprezentative in prabusire,cu infectii,sobolani si colorati(vezi vila elena),cu cazinoul,zona peninsulara-o insulta la adresa ochilor,strada traian,gardul cimitirului-urmari ale afacerilor imobiliare ale saltimbancului iubitor de tari exotice si nu de urbea pe care o nepastuieste !!!

gogu c.
20 octombrie 2011
tiganie

pe str.calatis la intrarea in vila sutzu exista oghereta a portarului din vremea cand aici era curtea de apel,aici s-au pripasit niste tigani care dorm in 3 mp si fac nevoile prin jur de ce nu se demoleaza aceasta cabina [vila afost dobandita de prprietar[

antimaidanezi
20 octombrie 2011
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei

1, sa va fie rusine ca orasul asta e plin de maidanezi si gropi de gunoi 2,politia locala nu se implica cu mai nimic in solutionarea problemelorscandalurilor nocturne,3,majoritatea angajatilor primariei freaca menta in birouri,nu conteaza ca acum e vara,asa fac si iarna si primavara...sunt doar cateva din nemerniciile aruncate asupra bietilor constanteni de cand a venit ciiuma mazareasca...iata si problema carutelor care merg de-a valma cu gunoaie si peturi -asta cand nu fura -merg rromii sau aia de la tzara nestingheriti de nimeni prin oras,desi e interzis de lege,problema e tot in raspunderea primariei si a politiei locale care e in subordinea lui mazare acum ...ce draku faceti, putorilor?

Miruna
20 octombrie 2011
anti maidanezi exagereaza dar are dreptate in multe privinte

repet,nu-mi place de chiru sau pedelaci dar e absolut necesar sa scapam de ciuma mazareasca care a umplut orasul de afacerile interlopilor sai, de maidanezi si daramaturi,de la autorizatii de constructii ilegale pana la periculoase ,a distrus o mare parte din copacii orasului,samd..cacacofonia a fost intentionata

olguta
20 octombrie 2011
iar a aparut miruna nebuna

fata tu nu ai servici?

Miruna
20 octombrie 2011
babo olga ,maidanezoofililor ,m-ati stresat la maximum si ca si pe mine pe majoritatea romanilor cu nebunia maidanezoofila

vad ca e o ura personala pt mine ca ce a scris antimaidanezi nu te-a deranjat,dar cum am aparut eu cum ai scris....stiu,nu ti convine ca eu sunt tanara frumoasa ,desteapta,realizata iar tu esti o baba scofalcita si dementa ,care zace acasa toata ziua ba hranind cainii ba scriind pe c.liber....in curand o sa va dau si un id sa va zgaiti la frumusetea mea toate babele maidanezoofile ca tine=)))

olguta
20 octombrie 2011
nerusinato

nu am nimic cu tine proasto nici nu te cunosc. si nici nu am de ce sa te invidiez ca esti un rahat cu ochi, o fitoasa plina de ea. dar probabil ca esti o frustrata urita si singura care se da mare aici. auzi la ea frumoasa inteligenta desteapta si realizata. esti o ratata fatuco. nu vrei decit sa omori catei, om fara suflet

Miruna
20 octombrie 2011
babo olga ,maidanezoofililor ,m-ati stresat la maximum si ca si pe mine pe majoritatea romanilor cu nebunia maidanezoofila

babo,sa mor io daca nu ma faci sa ma ocup personal de cainii de la tine din zona..cunosc pe cineva din primarie si din presa si voi insista sa se ridice toti cainii carora le-ai facut custi ;in primul rand e ilegal sa faci acele custi si vei plati amenzi ,babo,in al 2 lea rand vei crapa de oftica atunci cand hingherii iti vor lua javrele cu care te satisfaci ,babo=))....si ,da,iti vb exact cum meriti,babo

olguta
20 octombrie 2011
miruna matraguna

handicapato nici nu sti unde stau eu proasta pamantului. esti urita ca noaptea de aia te musca toti ciinii.o sa stringi tu ciinii de la mine de la scara cind o sa zboare porci. ti astept sa vi la mine la bloc cu cine vrei tu miruna matraguna. daca vrei iti dau si adresa dar la cit de proasta esti iar ajungi pe varianta unde iti place tie.s-au tu iesti invidioasa pe catei ca in loc sa iti arunce tie oameni de la scara resturi de mincare le da la astia mici. o sa te sfisie proasto max daca te apropi de scara

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7848 secunde