Dezastrul provocat de ninsorile abundente și de viscolul infernal ar fi putut însemna o lecție adevărată de solidaritate pentru toți românii și în mod special pentru cei aflați în suferință. Din păcate, s-ar părea că mai există fisuri severe la acest capitol și asupra acestora a dorit să atragă atenția Victoria Lungu: "Am văzut cât s-a implicat și se implică armata, într-adevăr, a căzut foarte multă zăpadă, nu contest asta". Însă ceea ce i s-a întipărit cu adevărat în memorie este imaginea unei bătrâne dintr-un sat de sinistrați care a fost scoasă la liman de militari. Întrebată dacă, singură fiind, vreun localnic nu s-a oferit s-o ajute, femeia a oftat și a răspuns că oferte a avut multe, însă niciuna pe gratis. Mai mult, cei care s-au oferit să-i curețe curtea contra cost îi cereau bani mulți, pe care știau foarte bine că nu-i are. "Și-atunci, despre ce e vorba în această ecuație? Este un aspect de maximă dezumanizare, o spun cu riscul de a deranja pe unii. Stau și mă întreb dacă acel om a refuzat și ajutoarele pe care le-au oferit românii milostivi din țara asta?".
Plini de fițe…
Referitor la propunerea unora ca persoanele care beneficiază de ajutoare sociale să participe în mod obligatoriu la acțiunile de deszăpezire, ideea i se pare salutară cititoarei noastre, însă are serioase rezerve că mulți vor răspunde afirmativ. Cunoaște foarte bine câteva persoane care, bene-ficiare de ajutor social fiind, și-au manifestat disponibilitatea de a renunța la acești bani atunci când s-a pus problema să presteze diverse munci în folosul comunității, în ochii lor degradante: "Auzi explicație? Or fi ei săraci, dar asta nu înseamnă că trebuie să se lase batjocoriți mai rău ca negrii pe plantație. Nu cred că ar mai fi ceva de comentat la situații de genul ăsta, dar cred că este momentul ca dumneavoastră, presa, să vă implicați mai mult pe aceste subiecte. Nu este normal ca niște oameni care se bucură de mila societății, a mea, a dumneavoastră, a tuturor plătitorilor de taxe și impozite, să fie înțeleși că se află la ananghie, iar ei să întoarcă spatele societății când aceasta se află la ananghie. Lucrurile astea trebuie reglate. Nu mi se pare o rușine nici să primești ajutor social, nici să ajuți societatea așa cum poți, dacă tu nu ai un serviciu din care să trăiești omenește!".