Colțul constănțeanului supărat

191

Articole de la același autor

Există percepția că băncile au proceduri prea stufoase și asta, în general, căci în situațiile mai speciale, cum este, de exemplu, decesul titularului, pentru recuperarea banilor de către familia acestuia nu se face rabat nici măcar din motive umanitare. Cerasela Dinu este de acord că fără o procedură și reglementări clare în orice domeniu s-ar crea haos. Totuși, în situații de genul celei care a supărat-o atât de tare, consideră că nu este cazul ca băncile să fie… mai catolice decât Papa: "Și când spun asta mă refer la un singur lucru, care mi se pare incorect din partea băncilor, adică să facă depozite unui client și dacă omul nu are vreun împuternicit. Mai departe, să înțeleagă fiecare ce vrea... Revenind la supărarea mea, după ce a murit tata, am fost la banca unde avea depozitul și am făcut greșeala să spun că titularul a murit. Dacă nu spuneam, sigur luam banii, măcar cât ne trebuia pentru înmormântare și loc de veci. Am fost cinstiți, am zis că e situația critică și o să ne dea banii ceruți. Ni s-a spus rece că până nu dezbatem moștenirea nu primim niciun șfanț. Am explicat că nu ne împrumută nimeni, că o înmormântare costă mult, lacrimile noastre n-au stors nicio înțelegere. Am revenit cu certificatul de deces și am rugat să ne dea banii pe bază de facturi, dar nimic. Nu se poate găsi o înțelegere pentru momente atât de grele?". 


Oricât de sensibilă ar fi o situație sau alta, după decesul titularulului, depozitul bancar poate fi lichidat doar după finalizarea procedurii de succesiune. Este o regulă pe care o practică toate băncile, iar argumentele acestora justifică procedura. Cât privește situațiile în care lipsește clauza de împuternicire, lucru pe care băncile îl acceptă, procedura de recuperare a banilor este extrem de greoaie la toate băncile, căci aceste instituții au nevoie de dovezi care să ateste fără niciun dubiu cine este moștenitorul sumei de bani din cont. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Actual : Carderi români prinși în Franța
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
Stire din Eveniment : Descoperire macabră în curtea Oil Terminal
Pagina a fost generata in 1.7864 secunde