Colțul constănțeanului supărat

139
1 min citire
Colțul constănțeanului supărat - coltcteansup16fb-1392558532.jpg
Chiar dacă legislația rutieră s-a înăsprit, unii șoferi nu vor, sau nu pot, să se debaraseze de unele metehne care-i deranjează enorm atât pe participanții la traficul rutier, cât și pe simplii pietoni. Iar șicanarea în trafic, din ce în ce mai prezentă pe arterele rutiere ale țării și implicit ale Constanței, îmbracă forme dintre cele mai diverse, unele dintre acestea putându-se încadra cu brio în categoria celor extreme, de violență maximă. Astăzi, cititorul nostru, Marian Iorgu, a dorit să atragă atenția asupra așa-ziselor șmecherii promovate de șoferii care se cred buricul pământului, de natură să-i atragă în tot felul de curse pe ceilalți participanți la trafic. Speră că semnalul său îi va avertiza pe șoferii corecți că în astfel de situații se impune stăpânirea de sine și lipsa de reacție la provocări: "Nu vorbesc la general, vreau să atrag atenția despre o situație în care am fost implicat chiar eu. Șoferul din fața mea, un băiat foarte tânăr, s-a străduit să mă împiedice să intru în intersecție, fără niciun motiv. Era ceață, dar m-a șicanat atât de tare, încât am intrat pe galben în intersecție, în timp ce el a intrat pe verde… Altădată, mă aflam în altă intersecție, iar doi șoferi guralivi s-au oprit ca să stea de vorbă. Râdeau și se distrau pe nervii noștrii, ignorând liberul semaforului... Alții se grăbesc atât de tare, încât te obligă să depășești viteza legală, dau claxoane, flash-uri, înjură, amenință cu ce obiecte au la îndemână, se fardează… uneori îți este și frică să reacționezi. Oameni de genul ăsta se laudă că știu zonele în care cei de la rutieră fac controale în anumite zile!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde