Copil bâlbâit, luat în derâdere de prieteni

Primul semn de bâlbâială îl constituie repetițiile multiple, studiile arătând că aproximativ 35% dintre copiii bâlbâiți prezintă cazuri similare în familie

M. Turcu are 32 de ani și este mama unei fetițe de aproape patru anișori. Dacă nu ar fi fost bâlbâită "pe bune", copilul nu ar fi avut niciun fel de problemă, nici de sănătate, nici de comunicare. Din cauza "handicapului", cum consideră mama sa această… deficiență de vorbire, fetița s-a izolat, respinge apropierea de alți copii, iar la grădiniță a mers mai puțin de o lună. Totul, din cauză că ceilalți copii râd de ea, iar micuța este foarte afectată.

"Poate că m-aș fi împăcat cu soarta dacă fetița mea nu ar fi fost mereu în centrul hazului celorlalți copii. Nu pot să mă supăr pe ei, sunt mici, n-au destulă minte. La fel este și fetița mea, nu-i dă chiar așa de rău bâlbâiala asta, tot o dulcică e pentru noi, familia. Vă spun sincer, e așa de haioasă, încât și mie, ca mamă, îmi vine de multe ori să râd, darămite copiilor cu care se mai juca. Ceea ce mă doare tare mult este că de câteva luni numai pe mine mă suportă lângă ea. Am fost cu ea la un logoped anul trecut, a luat niște lecții, dar femeia mi-a spus că nu se rezolvă cine știe ce pentru că o moștenește pe soacra mea și asta e.

Este vară și am început să ieșim în Parcul Tăbăcărie, să vadă și ea copiii, dar toți râd de ea când o aud cum vorbește. Sunt disperată și aș vrea să aflu, prin această rubrică, cum trebuie să mă port eu, ca mamă, ca să nu mai sufere atâta și ca să vrea, totuși, să se joace și cu alți copii. Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor!".

v v v

Înainte de a intra în detalii, psihologul Speranța Băcana confirmă că, printre alte cauze care produc bâlbâiala sunt și cele ereditare, studiile în materie arătând că circa 35 la sută dintre copiii bâlbâiți moștenesc pe cineva din familie. Specialista atrage însă atenția că nu trebuie excluse și alte cauze ale bâlbâielii, precum factorii psiho-sociali necorespunzători creșterii copilului (adică un climat de familie încordat, cu conflicte și certuri, care are efecte traumatizante asupra copilului), dar și o serie de greșeli educative atât din partea părinților, cât și a educatorilor. De asemenea, șocurile de natură emotivă, sensibilitatea și emotivitatea ridicate ale copilului ar putea fi alte cauze care favorizează bâlbâiala.

Unii bâlbâiți refuză să mai vorbească

Din cauza tensiunii de la nivelul buzelor, limbii, gâtului și pieptului, tot forțându-se să pronunțe un cuvânt, la un moment dat copilul se poate bloca și atunci refuză să mai vorbească, pur și simplu din teamă.

Ce-i de făcut?

Când copilul crește și conștientizează că are o dificultate în vorbire, ocolește cuvintele grele, preferându-le pe cele mai simple. Cum fetița dumneavoastră este prea mică pentru a-și da seama ce i se întâmplă, psihologul vă recomandă, în primul rând, să nu-i cereți niciodată să repete cuvintele sau să vorbească mai rar. De asemenea, nu este indicat să terminați propozițiile în locul ei, pentru că procedând astfel o să-i atrageți constant atenția că are o mare problemă. Pentru a evita această situație, nu-i arătați, prin niciun gest ostentativ, că sunteți neliniștită din cauza ei, deși, ca mamă, suferiți.

În ceea ce privește relațiile cu ceilalți copii, chiar dacă cei mici sunt răutăcioși, ar fi bine s-o lăsați pe micuță să iasă de fiecare dată neajutată din situațiile în care o pun partenerii ei de joacă. Dacă nu reușiți acest lucru, atunci încercați să-i distrageți atenția, pentru a depăși mai ușor momentul. Este foarte important s-o înconjurați cu multă dragoste, să faceți tot ceea ce trebuie pentru stimularea vorbirii și o să vedeți că, încet-încet, copila va relaționa cu cei din jur mai ușor.