O dată la patru ani, puterea se află în mâinile electoratului. Fără pretenția de a atinge toate calitățile portretului-robot al primarului perfect, cititorii noștri încearcă să facă fișa postului unui edil șef după care râvnesc, de la care așteaptă să facă ceva pentru oraș.
Ce n-ar vrea să facă un primar
Alexandra Mirea știe că toată lumea se întreabă cum ar trebui să fie un primar bun, ce calități l-ar recomanda ca să se ridice la așteptările electoratului care l-a propulsat în funcția de edil șef a localității: "Sunt de acord cu ei, un primar trebuie să fie gospodar, cinstit, corect, să țină orașul lună. Pe mine mă interesează ce nu ar trebui să facă un primar, așa că nu vreau să-și aducă tot neamul să lucreze în primăria lui, prin instituțiile subordonate primăriei, prin grădinițe și școli, cum se poartă, de ani de zile. Și eu, și alți oameni, vedem în asta un sistem de a-și ține spatele unii altora, ceea ce este inadmisibil de continuat".
Să fie un om practic
Virgil Apostol și-ar dori ca pentru funcția de primar să candideze oameni care au demonstrat, de-a lungul timpului, că sunt buni manageri. Iar în campania elec-torală, să-și prezinte propriile succese, cu subiect și predicat, fără generalități: "Prea multă teorie, prea multă gargară în campaniile astea. Un primar trebuie să arate ce a pus în practică din ideile lui înainte de a candida. Nu mă aștept la un superman, dar nici îmbrobodiți la nesfârșit de oameni care jonglează cu vorbele nu cred că mai trebuie să ne lăsăm".
Să se lege de oraș
Sătul de nesfârșitele concedii prin tot felul de țări, cu plată sau fără plată, ale actualului primar, Atena Ivănescu și-ar dori ca viitorul edil șef să nu se afl: "în două locuri în același timp, să nu mai accepte să se construiască haotic, unde vrea fiecare și cum vrea, fără să se respecte regulile în domeniu".
Să aibă coloană vertebrală
Lara Nistor consideră că un oraș de talia Constanței are nevoie de un primar care să nu folosească instituțiile locale în interes propriu, să nu împrumute bani de la bănci, dar să acceseze cât mai multe fonduri europene.