Datoria față de angajator, recuperată și din gaură de șarpe!

346
"La sfârșitul lunii noiembrie 2011, a fost un inventar la firmă și s-a constatat că eu și alți doi colegi am ieșit lipsă cu 1848 de lei, ni s-a tras de la niște benzină.

Ne-au cerut să plătim în mod egal, paguba. Între timp, unul dintre colegi a demisionat, iar nouă ni se reține din salariu, mai mult ca sigur și partea lui, spun că n-au de unde să-l ia. E corect așa ceva?" (Costin Druică)

v v v

După cum ne-a explicat expertul în legislația muncii, Manuela Marcu, de principiu, răspunderea patrimonială îi privește atât pe angajator, cât și pe angajat. Astfel, și salariații răspund pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, și angajatorii care produc prejudicii angaja-ților. Când cel bun de plată este salariatul, angajatorul va putea solicita acestuia, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Mai mult, contravaloa-rea pagubei recuperate prin acordul părților nu poate fi mai mare decât echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie. "Sunt și cazuri cu mai mulți autori ai aceluiași prejudiciu. Atunci, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit fiecare la producerea stricăciunii. Dacă e greu de stabilit, atunci răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, dacă este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar" - arată expertul.

Când contractul încetează…

Stimate domnule Costin Druică, în cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator și cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcționar public, reținerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituție ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit. Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcționar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condițiile Codului de procedură civilă. În cazul în care acoperirea prejudiciului prin rețineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum trei ani de la data la care s-a efectuat prima rată de rețineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condițiile Codului de procedură civilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Aprilie 2012
Stire din Fun : Angajatul ideal
Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Actual : Grecia s-a salvat  de la faliment
Pagina a fost generata in 0.3462 secunde