"Soțul meu are hernie, iar medicul i-a spus că nu are altă scăpare, o să ajungă la cuțit, vrea nu vrea. L-am întrebat dacă nu poate să-i dea vreun tratament, dar s-a uitat cam urât la mine… Chiar așa, în ziua de azi, când medicina a avansat atâta, hernia se tratează numai prin operație?" (Viorica A.)
v v v
De regulă, tratarea herniilor se face pe cale chirurgicală, însă dr. Dănuța Cristescu, medic primar specialist medicină de familie în cadrul Homeomed, face precizarea că în cazul herniilor necomplicate, acestea pot fi împinse ușor cu degetul și, astfel, se reduc. Dacă însă faza bolii nu mai permite ca hernia să fie redusă ori încercarea de reducere nu este suportată de pacient, din cauza durerilor, este semn clar că lucrurile s-au complicat deja și se impune operație. Iar când e vorba despre hernia strangulată, se intervine în regim de maximă urgență, în caz contrar, pot apărea o serie de complicații, care ar putea fi o amenințare asupra vieții pacientului.
Așa stând lucrurile, se impune prezentarea la medic imediat după ce există suspiciuni de hernie, cu atât mai mult cu cât înainte să crească în dimensiuni și să apară complicațiile, tratamentul adecvat ar da și rezultate.
Excepții. Cât privește varianta operației, aceasta nu poate fi luată în calcul, cel puțin pe moment, în cazul bolnavilor cu insuficiențe cronice, obezilor sau vârstnicilor. Soluția pentru această categorie de bolnavi o reprezintă centurile special concepute pentru ca hernia să rămână la dimensiuni reduse.
De precizat că hernia apare când un organ sau o parte din organ, de obicei ansa intestinală, se exteriorizează din cavitatea în care se găsește în mod normal.