"Îți crăp capul dacă nu ești în stare să dai în mintea copilului meu!"

Pentru că refuză să-i facă toate capriciile celui mic, soțul o consideră mamă denaturată și o amenință că o va da pe mâna Protecției Copilului dacă nu-l... educă așa cum vrea el.
Profitând de clemența tatălui și a bunicii, băiețelul șantajează pe toată lumea, încercând să obțină tot ce dorește, de la oricine, în orice situație și cu orice preț.

"Povestea mea e destul de tristă, dar nu cred că sunt singura femeie care a trecut prin așa ceva - astfel și-a început confesiunea Floriana G., în vârstă de 39 ani, mama "unui băiețel de trei ani și patru luni, o frumusețe de copil, inteligent, sănătos, frumos foc, dar toate calitățile astea nu fac doi bani, după părerea mea, din cauză că e foarte alintat și reușește să-i pună în draci pe toți, mai puțin pe soțul și soacra mea. Nici eu nu știu de ce am suportat atâția ani de coșmar în familia asta. Cât am fost tineri și nu aveam de nici unele, el și cu maică-sa mă presau să nu cumva să se trezească cu mine burtoasă la ușă, că o să mă ducă la chiuretaj chiar dacă bebelușul ar vorbi în burtă. Am făcut șapte avorturi și cu toate că de fiecare dată Dumnezeu îmi arăta câte o șansă ca să renunț la avort, nu s-a întâmplat asta. După ce ne-am luat apartament și mașină, tot ei mă presau să fac un copil, ca și când copiii se fac la comandă. Lună de lună mă terorizau pe chestia asta. La un moment dat, soțul mă amenința că va folosi o altă femeie ca să-i poarte copilul. Mă tocau să fac fertilizare in vitro, dar eu știam de la o prietenă că tratamentul e dureros și sarcina e cu riscuri și nu aveam curaj. Până la urmă, văzând probabil cât sunt de chinuită, Dumnezeu a vrut să rămân însărcinată, dar bebelușul s-a născut prematur. A stat o vreme la incubator, iar după ce l-am luat acasă, locul bucuriei și al zilelor în care, Doamne ajută!, soțul și soacra îmi vorbeau și mie frumos, l-a luat teroarea: «Vezi cum îl alăptezi ca să nu-l sufoci! Ai grijă să nu-l opărești! Ai grijă să…! Ai grijă să nu…!» - erau comenzi pe care le-am suportat numai din dragoste pentru băiețelul meu".
Femeia a sperat că după ce copilul va mai crește puțin, atitudinea soțului și a soacrei se va schimba, însă nu a fost deloc așa: erau porniți să-l alinte până la extrem, numai ca să-i fie lui bine, să-i facă toate hachițele, să nu-l supere cu absolut nimic, iar toate astea au făcut din băiețel un tiran, care deranjează pe toată lu-mea. Iar pedepsele pentru faptele rele nici nu intră în ecuație! Întrucât mama băiețelului se opune cu vehemență acestei atitudini, este amenințată că va fi decăzută din drepturile părintești pe motiv că nu este capabilă să dea în mintea copilului.
Aflată într-o situație ingrată și cu psihicul la pământ, cititoarea noastră speră că dacă vor citi negru pe alb că... educându-l astfel nu-i aduc decât deservicii "prințișorului", soțul și soacra sa vor înțelege că a sosit momentul să-și reconsidere princi-piile privind educația celui mic: "Este ultima carte pe care o joc, pentru că soțul meu nu s-a oprit la vorbe, el a trecut la amenințări: «Îți crăp capul dacă nu ești în stare să dai în mintea copilului meu!», asta îmi spune de câteva zile, l-am și înregistrat. Dar cel mai dureros pentru mine e că l-au pornit pe copil împotriva mea, eu sunt mama cea rea. Dacă soțul n-o să priceapă că a da în mintea copilului nu e tot una cu a-l lăsa să se urce în cap la toți, chit că o să mă judec ani de zile, eu divorțez și le garantez că o să câștig copilul și o să-l educ așa cum trebuie, nu ca ei! Martori îmi sunt și sora și fratele lui, care nu văd cu ochi buni prosteala asta și se tem că nepoțelul lor va fi de nestăpânit și va intra mereu în bucluc dacă nu va fi educat să facă diferența dintre bine și rău".

Nu dați în mintea copiilor!
Ca specialistă în probleme de educația copilului, psihologul Speranța Băcana știe prea bine că în familiile în care există copii, toată lumea este tentată să dea tot felul de indicații despre modul cum trebuie crescuți și educați. Dacă însă lucrurile sunt scăpate de sub control, la un moment dat copilul va fi… șeful în relația cu părinții, familia, dar și cu restul persoanelor cu care vine în contact, va fi ajutat, poate fără intenție, să-și dezvolte la maximum abilitățile de șantajist (de care nici un copil nu duce lipsă!), principalele lui preocupări fiind acelea de a obține tot ce-și dorește și de a nu respecta nicio regulă. "Chiar în primele zile de la naștere, bebelușii încearcă să se… impună, insistând, prin plâns, singura lor armă, să fie ținuți mereu în brațe. După ce mai crește, copilul vrea să fie în centrul atenției și să nu i se refuze nimic, iar toate astea le obține exploatând la sânge slăbăciunile părinților, bunicilor, pe care-i dezarmează cu un zâmbet" - ne-a explicat psihologul, care le recomandă părinților… să nu dea în mintea copiilor lor fără discernământ decât, cel mult, în momentele în care se joacă împreună și, mai ales, să nu facă orice pentru a intra în grațiile celor mici. Acești copii vor ajunge, destul de repede, să-și terorizeze familia prin comporta-mentele manifestate în momentele în care nu le sunt îndeplinite dorințele și capriciile.

Toată familia are responsabilități
Dacă, orbiți de dragoste, părinții nu vor face niciun efort pentru a-și educa moștenitorii să facă diferența între bine și rău, primii care vor avea de suferit în viață vor fi copiii. Potrivit specialistei, începând cu vârsta de trei ani, micuții încep să conștien-tizeze diferența dintre bine și rău, dintre pedeapsă și recompensă. Mai mult, percep și interpretează comportamentul părinților față de ei, motiv pentru care se pot simți iubiți sau respinși, lucru care poate influența relația părinte-copil. Trei ani este, de asemenea, vârsta potrivită la care copiii trebuie să învețe bunele maniere și să se adapteze ușor oricărui mediu nou, printre care și grădinița.
Dacă părinții nu vor face altceva decât să încurajeze un comportament deficitar, cei mici vor exploata această slăbiciune, iar acest tip de comportament va fi repetat ori de câte ori vor dori să obțină ceva, din simplul motiv că funcționează. Mai mult, este nevoie ca ambii părinți să vorbească aceeași limbă în ceea ce privește principiile educative. În cele din urmă, alegerea este a lor: fie vor accepta să dea… în mintea copiilor, satisfăcându-le toate dorințele, fie se vor strădui, împreună, părinți și bunici, să le ofere o educație bună și corectă copiilor, beneficiile urmând să fie culese de ambele părți pe parcursul vieții.