Psihologul te ajută

Nu știe cum să se poarte cu fiul vitreg

3623
Nu știe cum să se poarte cu fiul vitreg - cdc0cf7132126c77529bed7d6422b056.jpg
Dragostea cu care majoritatea părinților își înconjoară copiii nu reușește, întotdeauna, să le co-recteze comportamentul, după cum, nici răcnetul de fiară, desprins parcă din cele mai sumbre povești, nu-i pune pe micuți la punct. Cel puțin aceasta este părerea cititoarei noastre, Marilena S. (36 ani), din Mangalia, de când a devenit… mama copilului dintr-o căsnicie anterioară a soțului său: "Nici prin cap nu mi-a trecut să ajung la ziar pentru o problemă personală, pentru că eu sunt de părere că rufele murdare trebuie spălate în familie. Uite că mai sunt și situații din care nu poți să ieși fără ajutorul celor mai pregătiți ca tine. Eu citesc această rubrică și mă simt apropiată de redacția Cuget liber. De aceea m-am gândit că vă pot spune sincer ce mă frământă: soțul meu a mai fost căsătorit și are un băiat, de opt ani, care locuiește cu noi, pentru că așa a vrut copilul. Eu am fost de acord de la început cu situația și nu regret, pentru că e, totuși, un copil bun. Problema e că după ce a apărut bebele meu și al tatălui lui, mama băiatului i-a băgat în cap că el nu prea mai contează pentru noi. Chiar dacă nu vrea să-l crească ea - zice că nu-și permite financiar - îl incită mereu contra noastră și a bebelușului, pe care, de frică, îl păzesc tot timpul. Nici soțul nu prea știe ce să facă. Totuși, trece cu vederea tot ceea ce face băiatul, ca să nu sufere. I-am explicat că nimic nu a schimbat sentimentele noastre față de el, dar el apleacă, în continuare, urechea la bârfele mamei lui. Tot ce-mi doresc este ca atmosfera să fie aceeași ca înainte de nașterea frățiorului lui, însă nu știu cum să fac treaba asta. Sper să mă ajute psihologul".

Discutați serios cu mama băiatului!
Analizând cele spuse de cititoarea noastră, psihologul Speranța Băcana consideră că dumneavoastră s-ar părea că aveți o problemă nu numai cu fiul vitreg, ci și cu mama lui. De aceea, va trebui să încercați lămurirea situației în ambele sensuri. Chiar dacă nu ne-ați scris nimic despre relația pe care o aveți cu mama copilului, psihologul consideră că orice demers al dumneavoastră de a îmbunătăți relația cu băiatul are toate șansele să fie îngreunat de atitudinea mamei sale biologice, de ceea ce face și îi spune aceasta. O soluție ar fi ca, împreună cu soțul, să purtați o discuție serioasă cu ea, explicându-i direct ceea ce se întâmplă. Nu ezitați să vă exprimați temerile și s-o faceți să înțeleagă că și ea are un rol esențial în educația băiatului. Și, mai ales, să conștientizeze că felul în care îl influențează ea astăzi nu face altceva decât să-i demobilizeze propriul copil, care suferă absolut gratuit, atitudine care nu are niciun fel de circumstanțe atenuante pentru un părinte.

"Putere" subminată de noul membru al familiei
O altă direcție în care psihologul vă recomandă să acționați este și aceea a comportamentului și atitudinii dumneavoastră față de recentul eveniment din familie și anume aducerea pe lume a altui copil. Luați în calcul că și acest lucru, alături de influența negativă a mamei biologice, influențează comportamentul băiatului. Pentru că, vrem nu vrem, venirea pe lume a unui frate poate să însemne, pentru mulți copii, o subminare a puterii lor asupra părinților, o reorientare a afecțiunii acestora asupra celui mic, lucruri neplăcute pentru fratele mai mare. De aceea, va trebui să-i asigurați permanent confortul psihic, ținându-l cât mai aproape de cel mic și curmând din fașă temerile lui. Procedând astfel, puteți să-l atrageți cu ușurință de partea dumneavoastră.

Echilibru în toate!
În legătură cu atitudinea cea mai potrivită a soțului dumneavoastră față de primul său copil, psihologul apreciază că aceasta trebuie să fie echilibrată, nici prea permisivă, dar nici prea drastică. Mai mult, ar fi bine ca și soțul, nu numai dumneavoastră, să-și canalizeze eforturile asupra respectării recomandărilor de mai sus.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
Stire din Diverse : Educă-l să te asculte
Pagina a fost generata in 0.5034 secunde