"Nu sunteți prima care ne amenință că se omoară!"

2522
În septembrie 2005, imobilul în care locuia a fost revendicat de proprietar, iar de atunci o constănțeancă cerșește primăriei un spațiu de locuit. Pentru că a eșuat în acest demers, amenință autoritățile că își va pune capăt zilelor.
În replică, RAEDPP susține că în evidențele sale se află 5712 cereri pentru locuințe.

Aproape că nu există loc "strategic" din oraș în care să nu-i vezi cu mâna întinsă. De cum se luminează de ziuă, cerșetorii se răspândesc fiecare în zona lui de activitate, fiecare cu povestea lui de viață, căutând să impresioneze trecătorii.
Rodica Mamut, din Constanța, a ajuns la concluzia că și persoanele "simple, fără relații", rămase fără locuință dintr-un motiv sau altul, pot fi încadrate tot în categoria cerșetorilor, de data aceasta cu "vadul" pe treptele primăriei.
"De patru ani stau pe unde apuc, pentru că imobilul în care am locuit cu copiii, situat în strada I.C.Brătianu nr. 14 a fost revendicat de proprietar. Am lucrat la o fabrică de pâine ca femeie de serviciu și în timp ce spălam tavanul am căzut de pe o prelată și mi-am rupt mâna. În situația mea nu mai au unde să mă bage și m-au trimis în șomaj. Trebuie să fac operație de hernie de disc, iar eu nu am un loc de muncă. Dar problema cea mai grea este că primăria nu-mi dă o cameră amărâtă în care să pot locui și eu. Nu vă mai spun câte adrese am trimis la primărie și RAEDPP. Am impresia că mi s-a rezolvat cererea, însă RAEDPP nu confirmă acest lucru. Am venit la dumneavoastră pentru că RAEDPP refuză să-mi răspundă la ultima recomandată cu nr. 501 din 18 august 2009. Am fost pe data de doi octombrie acolo, iar funcționarele mi-au spus că nu pot să-mi dea răspuns că nu știu ce lege nu știu ce face. Le-am spus că o să-mi fac seama, iar ele mi-au răspuns că n-aș fi prima persoană care ame-nință că se omoară. Sunt disperată și nu știu la ce ușă să mai bat, că ni-meni nu mă ascultă. Vă mulțumesc!".

"Suntem obișnuiți cu amenințările!"
Iulia Mădălina Moțățăianu, director Administrare Imobile în cadrul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, ne-a confirmat că Rodica Mamut, împreună cu cei doi fii ai săi, a deținut un contract de închiriere pentru imobilul situat în Constanța, str. I.C.Brătianu nr. 14, din anul 1999 până la 18 august 2005, dată la care acest imobil a fost revendicat de proprietar. Tot cu această dată au fost sistate și contractele celorlalte șase familii care locuiau în acel imobil.
Reprezentanta RAEDPP ne-a mai spus că femeia figurează în prezent în evidențele Serviciului Imobile al RAEDPP cu un dosar complet, prin care solicită repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat, prima cerere depusă în acest sens având numărul de înregistrare 1950 din 6 septembrie 2005: "De la acea dată până în prezent, s-a purtat o corespondență continuă cu aceasta, cât și cu instituții ale statului (susnumita depunând memoriu la Ministerul Justiției), aducându-i-se pe această cale la cunoștință actele ce urmau să fie depuse la dosar, cât și faptul că în prezent figurează cu dosar complet cu 65 de puncte calculate în baza HCLM nr. 18 din 2003. De asemenea, i s-a comunicat cu adresa nr. 1561 din 16.12.2008 că repartizarea locuințelor se va face de către Consiliul Local Municipal în limita posibilităților existente. Este adevărat că din disperare, oamenii amenință că se sinucid, dar ne-am obișnuit cu amenințările astea".

Sesizările repetate, cu conținut similar, se clasează
Deși la solicitarea expresă a Rodicăi Mamut, ultima corespondență i-a fost expediată la adresa indicată de aceasta, răspunsul s-a întors către RAEDPP cu mențiunea… destinatar necunoscut. "Ulterior, reclamanta s-a prezentat în audiență la noi, însă a refuzat ridicarea plicului returnat de Poșta Constanța, atitudine absolut inexplicabilă. Referitor la ultima adresă depusă la primărie și direcționată către RAEDPP, vă comunic că nu i se va mai răspunde în scris întrucât i s-a răspuns la toate celelalte cereri anterioare, care aveau absolut același conținut" – ne-a mai spus directorul Administrației de Imobile, care a ținut să precizeze că, potrivit OUG nr. 27 din 2002, dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiunea că deja s-a răspuns.
Dincolo de "meandrele birocrației", un lucru este clar: fondul locativ al primăriei constănțene este insuficient pentru a soluționa măcar cererile celor mai defavorizate persoane!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4188 secunde