"O să mă bagi în mormânt!"

Este o formulă pe care o aude în mod constant din gura mamei sale, căreia nu-i poate intra mai deloc în voie, deși e băiat în toată firea: "O să mă bagi în mormânt!". Disperat, a plecat de acasă, însă mama lui continuă să-l terorizeze și prin telefon.

Mulți copii le reproșează părinților că sunt prea băgăcioși, prea dominatori, că doresc să dețină controlul maxim asupra vieții lor. Situația în care se află Dragoș, un tânăr de 32 de ani, demonstrează, potrivit psihologului Speranța Băcana, că forța și amenințarea reprezintă modul cel mai primitiv de manifestare a puterii.
"Sunt născut în zodia Gemenilor, iar ca băiat, recunosc, sunt un pic sensibil. Mama m-a crescut singură (îi sunt recunoscător pentru asta), a suferit mult când tata a părăsit-o pentru altă femeie, aveam vreo trei ani. Acum e plecat din țară, nici nu mai știu cum arată. Până la un punct am înțeles-o, eu eram totul pentru ea. Aproape că nici nu-mi dădeam seama cât de mult mă cicălea, că tot timpul îmi spunea ce să fac, cum să fac, înțelegeți, era ghidul meu permanent. Nu mi-a plăcut atitudinea ei dominatoare, dar am suportat-o. Până când m-am îndrăgostit și eu de o fată și, normal, am început să-mi fac alt program. Erau nopți când veneam acasă, erau nopți când rămâneam la prietena mea, fără să-i dau telefon, doar știa foarte bine unde sunt. Când ne întâlneam, numai asta auzeam: «O să mă bagi în mormânt!». Dacă îi telefonam, aceeași placă, se plângea că nu îmi pasă de ea, că o las singură, că o evit și tot așa. Se înfuria dacă o înfruntam, mă trata ca și când aș fi fost un puști care nu știe cum să-și trăiască viața. Normal, îmi bombarda urechile cu eterna placă. Nu mai locuiesc acasă de aproape un an, dar mama nu-mi iartă că am părăsit-o și ori de câte ori mă caută la telefon, iar bagă placa ei. Cică nu suportă singurătatea. Problema e că se apropie sărbătorile și nu-mi place situația asta. Mă gândeam că un psiholog m-ar ajuta s-o înțeleg pe mama, n-am mai auzit un caz ca al meu. Mai există părinți băgăcioși, dar cred că pe mama n-o întrece nimeni. Cu stimă și vă mulțumesc că-mi permiteți ca astfel de lucruri să ajungă la urechile cui trebuie!".
v v v
Indiscutabil, autoritatea este necesară pentru a asigura protecția copiilor mici sau pentru a coordona activitatea unui grup pentru atingerea unui scop comun - ne-a spus psiho-logul Speranța Băcana. Dacă însă autoritatea degenerează în forță și amenințare, este vorba de cele mai primitive forme de manifestare a puterii, cum pare că se întâmplă și în cazul relatat de tânărul nostru cititor.
În vreme ce autoritatea, cu respectarea unor limite, este necesară când copiii sunt mici și nu au discernământul situațiilor în care se bagă, după ce ei cresc, devenind adolescenți și chiar adulți, dacă ea continuă să se manifeste, se poate transforma în autoritarism sau în dominare. De fapt, părinții dominatori simt nevoia să-și construiască propria securitate pe supunerea copiilor.
Referitor la șantaj, formule de genul "O să mă bagi în mormânt!" (de altfel cea mai consacrată), când sunt adresate unui tânăr de 32 de ani, spre deosebire de un puști, complică foarte mult relația părinte-copil, o răcesc puternic, pentru că ele interzic libertăți obișnuite acestei vârste, ceea ce nu e deloc în ordine.
Deși nu e ușor, problemele de această natură se pot rezolva numai între părțile implicate, al treilea neavând loc în această ecuație. "Îi recomand tânărului să preia controlul situației și, în loc s-o critice pe mama lui, ar fi mai bine să-și păstreze calmul și să-i explice că este un adult care trebuie să-și asume responsabilitățile pentru faptele lui, că are controlul situației, că s-ar întoarce oricând acasă dacă și-ar schimba comportamentul".