Constanța reală

O șatră terorizează un întreg cartier al Constanței! PE EI NU-I MUTĂ NIMENI?

3382
18

Articole de la același autor

De ani de zile, terorizează un întreg cartier, în plin oraș, iar dacă li se cere socoteală, își etalează fundurile goale și fac un tămbălău inimaginabil, chiar sub ochii polițiștilor. Locuitorii din zonă susțin că deși au sesizat autoritățile locale, nimeni nu i-a ajutat să iasă din iadul în care trăiesc. Cât privește nenumăratele amenzi date de poliție, s-a dovedit că astfel de măsuri n-au niciun efect: "Nu înțelegem de ce unii au liber să-și bată joc de toată lumea!". 


Disperați, locatarii Asociației de proprietari nr. 537 din b-dul 1 Mai nr. 1A, dar și cei care locuiesc la casele din zonă și-au pus speranța în mediatizarea situației, singura soluție, din punctul lor de vedere, pentru a scăpa de acest vechi coșmar. Pur și simplu nu mai suportă să vadă zilnic același jalnic tablou: leșuri de animale, dejecții care degajă mirosuri pestilențiale, scandaluri, obscenități, muzică la maximum, cerșetorie, furturi, promiscuitate: 


"La o distanță de numai cinci metri de blocul H8 și cu gardurile lipite de ditamai vilele, de ani de zile, într-un imobil în avansată stare de degradare, plus o grămadă de anexe, s-au aciuat adulți și copii de etnie romă, nici nu mai știm câți sunt la număr. Acești oameni locuiesc în condiții absolut improprii, fără curent electric, fără apă curentă, canalizare, iar WC-urile le sunt scările blocului și sub cerul liber. Atât în interiorul imobilului, cât și în apropierea acestuia sunt depozitate numeroase deșeuri menajere, textile, plastice, feroase etc., inclusiv leșuri de animale, care degajă mirosuri insuportabile. În aceeași incintă se cresc animale precum cai, măgari și maidanezi, care produc permanent zgomote și multă mizerie urât mirositoare, toate constituind un iminent pericol pentru sănătatea celor care locuiesc în blocurile și imobilele din preajmă, dar și a trecătorilor care se deplasează în zonă sau spre Poarta 4".


Scandaluri permanente


Ca și când nu ar fi suficient, oamenii se plâng că peste toată mizeria tronează un haos general, determinat de comportamentul indivizilor care n-au nicio treabă cu respectul față de semeni. Deloc de-ranjați de promiscuitatea în care trăiesc, romii se distrează cât e ziua de mare, iar pe fond de muzică orientală dată la maximum, permanent sunt certuri, scandaluri: "Fac zilnic focul prin arderea diverselor materiale ușor inflamabile, care crează fum dens și poluează accentuat atmosfera și zona noastră de locuit, existând pericol de incendii. Nu putem să aerisim, miroase groaznic! Copiii lor umblă mai mult în pielea goală, indiferent de sezon, sunt nesupravegheați, se expun accidentelor de circulație în aleea foarte intens circulată, ca și îmbolnăvirii datorită condițiilor inumane de viață, unii dintre ei având handicap mintal și locomotor, iar alții sunt supuși la diferite munci și obligați să cerșească la pasajul 1 Mai și intersecția semaforizată".


Fură apă din Parcul Gării și tot ce prind...


La toate astea se adaugă și furturile a tot ce înseamnă fier vechi, plus spargerea autoturismelor din parcarea amenajată. Și apa consu-mată o fură din parcul Gării: "I-am întrebat cum reușesc, și au recu-noscut că dau ceva la paznic și îi lasă. Iar noi plătim pentru toți ca ei!" - ne-a spus un locatar din blocul H8. Mai mult, animalele sunt păscute în spațiile verzi din zonă și din incinta Spitalului Universitar CFR, situat foarte aproape. 


De asemenea, au fost surprinși, de nenumă-rate ori, sacrificând cai, viței și diverse animale furate chiar sub geamu-rile locatarilor: "Ultima dată când am reclamat la Secția V, se lăudau că au aflat despre demersul nostru, nu știm cine i-a anunțat că o să fie control, au mai strâns un pic, fără niciun efect, evident. De la Poliție ne spun că-i tot amendează. Dacă le-ar plăti, probabil că le-ar păsa de amenzi.Cine-i oprește să-i evacueze din plin oraș?". De la Secția V Poliție ni s-a spus, și nouă, că oamenii legii nu se pot implica decât dacă cetățenii se plâng că romii "fac gălăgie sau se bat". În rest, e treaba auto-rităților locale să gestioneze situația.


Nu le pasă de nimeni


Când l-au văzut pe fotoreporterul nostru, au luat foc pur și simplu. Degeaba am încercat să purtăm o discuție normală cu cei reclamați, în loc de răspuns, am fost… gratulați cu o ploaie de vorbe de duh. Culmea este că locuitorii din zonă chemaseră și poliția din cauza scandalului creat, însă nici măcar prezența omului legii nu i-a împiedicat să ne amenințe. Și ca să ne convingă că lor chiar nu le pasă de nimeni, că au liber să-și bată joc de toată lumea, au început să-și etaleze fundurile goale și să facă tot felul de gesturi obscene. Ajunși la capătul răbdării, oamenii sunt hotărâți să se plângă și la nivel național sau chiar european, dacă autoritățile locale sesizate nu se vor implica. 


Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
petrica
13 mai 2013
si la noi !

si la noi in cartierul H.Coanda este cam la fel mizerie,galagie,se fura de la rufe la fructe din pomi chiar daca nu sunt coapte dar platim pentru asta taxa tripla la habitat,impozit pentru salariile politistilor si salarii la politia locala ca sa ne puna caracatite la roti

constantean
13 mai 2013
jeguri

Ne vor aduce tiganii in situatia disperata de a umbla cu benzina si brichetele la noi. Si cand dam de ei....

Antonescu
13 mai 2013
prea multi

la cat sunt de prolifici , intr-un viitor nu prea indepartat vor conduce destinele tarii. Solutia ? sa nu se mai plateasca alocatie decat pentru maxim 2 copii ( in China se plateste numai pentru unul,iar la al doilea iti taie complet alocatia ).Acesti oameni fac copii numai pentru alocatie iar urmarile se vad..

Silviu
13 mai 2013
De acord cu Antonescu si restul

Asa numitii aproape fraudulos ,,oameni ai legii'' sunt doar frecatori de madulare si actioneaza doar impotriva eventualilor oameni care nu sunt de accord cu regimul si manifesta vocal.Sa apere cetatenii care-i platesc din taxele umilitoare la salariile de cacat,nu putem visa inca. De la o etnie tolerata si suficient rabdata,tiganii au ajuns un cancer cu metastaze pentru toata tara si mai mult.Ei deja conduc tara,impreuna cu interlopii si mafiile politice.

sica
13 mai 2013
lagare

Trebuiesc tinuti in lagare special amenajate, asa cum sunt adaposturile pentru maidanezi.

hmm
13 mai 2013
furci

La furci!

Jiani
13 mai 2013
Mutare

Daca ii muti pe rromi esti acuzat de discriminare. Vezi cazul primarului Catalin Chereches din Baia Mare

sab
13 mai 2013
Drepturi

nu-i problema ! S-au marit indemnizatiile de ajutoare de familie !! Se impuiaza si statul le da bani, apartamente , le creaza conditii ca au drepturi ! Si mazarica le canta in struna ca sa puna mana pe centrul vechi al orasului . Asta s-a votat asta avem! asa meritam

Dino
13 mai 2013
O șatră terorizează un întreg cartier al Constanței! PE EI NU-I MUTĂ NIMENI?

Trebuie in primul rand renumiti ca: TSIGANI! Asa le-as spus toata lume in Europe de 500 de ani de cand au venit din India. Cine ii apara sa-i ia la EI in tara (Olanda, Franta, ...) Nu mai folositi 'de ethnie ROMA!! ROMA asi ROMANII au fost UNICI in lume! Nu mai spurcati renumele ROMEI!! TSIGANI, Banditsi din INDIA!

MIRUNA
13 mai 2013
majoritatea acestor chestiuni/infractiuni sunt deja prezvazute cu amenzi si penalizari in legislatia romaneasca doar ca politaii si jandarmii nu aplica legea deloc

desigur politia locala si sectiile sunt in subordinea prietenului meu,.mazare;))..si mai spuneti .mazaristlor si pesedistilor,ca am ceva cu el

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6988 secunde