În condițiile în care, mai ales în Constanța, închirierea unui spațiu este o adevărată afacere, pare greu de crezut că ar exista proprietari dispuși să închirieze pe gratis. Și, totuși, legislația permite cedarea de către proprietar a dreptului de folosință a unui spațiu (apartament, casă etc.), cu titlu gratuit.
Chiar și așa, proprietarul care nu are nicio pretenție bănească de la cel căruia îi cedează spațiul este obligat de lege să încheie un contract de comodat, în locul celui de închiriere tradițional, document care să confirme că a cedat folosirea gratuită a imobilului respectiv. Pornindu-se de la premisa neobținerii unui venit financiar corespunzător chiriei, proprietarul nu are obligația să declare contractul de comodat la Administrația Financiară. Se știe însă prea bine că există persoane care se folosesc de acest tertip doar pentru a nu plăti impozitul da-torat statului din veniturile obținute pe această cale, sumele reprezen-tând chiria fiind considerabile. De o asemenea practică îi acuză Ana Belcian pe părinții săi adoptivi: "Le-am cerut să mă ajute și pe mine măcar cu 300 de lei pe lună din chiria pe care o iau pe un apar-tament cumpărat special ca să-l închirieze. Chiriașul mi-a spus că îi plătește gras, însă ei nu recunosc, susțin că au o obligație față de acești oameni și nu le iau niciun ban pentru chirie, îi țin pe gratis. Nu pot fi acuzați de evaziune fiscală dacă nu plătesc impozit la Fisc? Permite legea să închiriezi pe gratis? Eu pun mâna-n foc că totul e cusut cu ață albă... e un fel de a se răzbuna că am vrut să-mi cunosc părinții adevărați. Ar mai fi o problemă: vecinii mi s-au plâns mie, neștiind că relațiile cu ei s-au stricat, că acești chiriași fac gălăgie la ore total nepotrivite, să rezolvăm cumva".
v v v
Indiscutabil, în cazul unui contract de închiriere veritabil, proprietarul este obligat să plătească impozit la Administrația Financiară, iar chiriașul beneficiază de drepturile prevăzute în contract, având și obligații în egală măsură. În cazul unui contract de comodat, cum este posibil să existe în acest caz, documentul nu trebuie declarat la Administrația Financiară, nefiind aducător de venituri, ceea ce-l face mai avantajos pentru proprietar. Mai mult, poate fi reziliat mai ușor în cazul denunțării de către una din părți, doar cu respectarea unui termen de preaviz de 30 de zile calendaristice. Asta nu înseamnă că pe parcursul derulării contractului de comodat, "chiriașul" (comodatarul) nu are obligații. Potrivit consilierului juridic Carmen Gigică, printre altele, acesta nu are voie să transmită dreptul său de folosință unor terți, adică să subînchirieze. De asemenea, comodatarul este obligat să facă micile reparații curente necesare, pe cheltuiala proprie, astfel încât ceilalți locatari să nu aibă de suferit din cauza lui.
Referitor la tulburarea liniștii publice, este obligația oricărui cetățean al acestei țări, fie el proprietar, chiriaș sau orice altceva, de a-și respecta aproapele. Iar atunci când acest lucru nu se întâmplă, iar amen-zile primite din partea poliției nu reușesc să-i potolească, se poate ajunge până la instanța de judecată.
Sesizați Administrația Financiară
Dacă sunteți sigur că părinții dumneavoastră nu au încheiat un contract cu titlu gratuit, fiind pasibili de o eventuală evaziune fiscală, aveți posibilitatea să-i reclamați la Fisc. Nu de alta, dar această metodă de eludare a impozitului pe venit este folosită la scară largă în țara noastră, statisticile arătând că numărul caselor închiriate este de patru ori mai mare decât cel declarat. Cu alte cuvinte, foarte mulți proprietari își închiriază locuințele pe șest, la mica înțelegere cu viitorul chiriaș.