"Soțul face ca toți dracii când îl laud pe cel mic!"

Laudele care pot într-adevăr ajuta copilul sunt cele care se referă la o situație exactă, cele exagerate sau prea generale fiind resimțite de copil ca false.

"Nu mi-e prea ușor, dar simt nevoia să spun ceva referitor la experiența mea de copil – și-a început povestea o tânără mamă, care ne-a cerut să-i păstrăm anonimatul. Cât am fost mică, mama avea obiceiul să mă tot compare cu ceilalți copii. Toți erau buni, numai eu, nu. Cel mai tare mă durea atunci când veneam și eu acasă bucuroasă de vreun rezultat foarte bun, când luam note cu mult deasupra copiilor din clasa mea și mama spunea că asta n-are nicio importanță, din moment ce nu sunt prima din clasă, uitând că eram de premiul doi. Se mai și dădea mare că părinții nu trebuie să-și laude copiii ca să nu și-o ia în cap. Tata nici nu mă lăuda, nici nu mă critica. Parcă mă urmărește ghinionul, m-am măritat cu un om care, la rându-i, nu suportă laudele. Avem un băiețel în clasa întâi, știe multe chestii peste vârsta lui (eu le zic paranormalități), dar nu reușește să facă superlitere, scrie bine. Eu îl laud, normal, îl pup și îl aplaud de fiecare dată când îi ies litere mai frumoase, chiar dacă nu-s perfecte. În schimb, soțul face ca toți dracii când îl laud pe cel mic. Zice că, dacă mai bat câmpii, o să am un analfabet la ușă, care o să se creadă genial. Poate că și eu exagerez, dar mai exagerat mi se pare ca el să-i reproșeze copilului toată ziua: «Uite ce urât ai scris, o să râdă toți de tine!». Se poartă vreunul din noi așa cum trebuie? - asta e întrebarea la care caut un răspuns".

Lauda și încurajarea - chestiuni diferite
Psihologii atrag atenția că oricât de ocupați ar fi, părinții trebuie să înțeleagă că sunt obligați să transmită copiilor, așa cum sunt ei, sentimentul de încredere, care îi va ajuta apoi să-și dezvolte curajul și încrederea în ei înșiși. Indiferent de vârsta la care au ajuns, copiii au nevoie de sprijinul moral al părinților, de la ei trebuie să afle cât au progresat și ce trebuie să facă atunci când sunt în impas sau greșesc.
Spre deosebire de laudă, încurajarea are un sens mult mai larg: ea poate fi verbală sau chiar un simplu gest, de exemplu, o bătaie prietenească pe umăr. Un mesaj de încurajare primesc copilul sau adolescentul și atunci când li se lasă libertatea de a soluționa o problemă sau de a face o alegere care, cu ani în urmă, era în sarcina părinților.
Problema majorității părinților este că sunt frapați de greșeli și mai puțin de performanțele copilului. Mesaje de genul: "Uite ce urât ai scris, o să râdă toți de tine!" nu fac decât să-l descurajeze pe copil. Din păcate, e mai ușor să vedem ce nu corespunde așteptărilor noastre, de multe ori exagerate, decât să observăm străduința copilului, chiar dacă succesul nu-i surâde întotdeauna. Cu atât mai mult cu cât și copilul suferă când are parte de nereușite, părinții sunt datori să-l sensibilizeze asupra părții pe care a făcut-o bine, dar și a curajului de a rezolva o problemă grea. De aceea, formule de genul: "Până acum te-ai descurcat foarte bine, continuă și o să ieși din încurcătură!" stimulează copilul să depășească momentele dificile și să înțeleagă că părinții nu și-au pierdut încrederea în forțele lui.
Atenție, încurajarea poate fi transferată și asupra unor slăbiciuni ale copilului, pe care nu ezităm să i le imputăm; de aceea, în loc să-l descurajăm reproșându-i cât e de încăpățânat, printr-o formulare fericită de genul "Văd că ești foarte hotărât!", copilul o va lăsa mai moale. Din păcate, unii părinți nu conștientizează că multe faze din comportamentul-problemă al copiilor sunt, în realitate, consecințe ale descurajării. Și aici intră și rezultatele școlare slabe, opoziția copilului, până la tulburări mai severe de conduită. De aceea, constatarea psihologilor este că încurajarea, accesibilă oricărui părinte, poate preîntâmpina astfel de neajunsuri. Cât despre laudă, aceasta este, de multe ori, o constatare care satisface așteptările părinților, pe când încurajarea presupune a fi atenți la ceea ce face copilul într-un mod optimist și deschis. De câte ori nu am spus "bravo" sau "foarte bine" automat, neatenți de fapt la ce ne comunică în acel moment copilul, lucru sesizat de copiii mai mari?
Sfatul psihologului: Să ne lăudăm copiii, însă nu exagerat, ci justificat, dar mai ales să-i încurajăm cât de des putem!