"Eu sunt șeful, nu suflă nimeni în fața mea!"

S-a molipsit de la tatăl său, un om extrem de autoritar, iar la cinci ani, deja pretinde că el trebuie să facă regulile în casă. Și, ca să se facă bine înțeles, folosește aceeași expresie pe care o tot aude din gura tatălui său: "Eu sunt șeful, nu suflă nimeni în fața mea!"

Propriul exemplu este cea mai bună unealtă în creșterea copiilor - avertizează specialiștii. Dacă părinții sunt duri și vorbesc urât, același lucru îl vor face și copiii lor.
Există părinți care uită sau nu sunt interesați de regulile unei educații corecte, iar "cei șapte ani de-acasă" își vor arăta inevitabil colții, mai devreme sau mai târziu. Majoritatea părin-ților fac eforturi să le ofere copiilor tot ce este mai bun, însă, din păcate, unii pun preț doar pe latura materială, capitolul educației fiind neglijat. În astfel de situații, fie devin sclavii celor mici, fie sperietorile acestora.
"Sunt multe de spus, dar nu am dreptul să vă fac capul mare cu toate necazurile mele" - și-a început po-vestea o tânără mamă din Constan-ța, care ne-a implorat să-i păstrăm anonimatul. "V-am deranjat doar ca să mă ajutați referitor la copilul meu. Soțul e mai mare ca mine cu 18 ani și lucrează în comerț de pe vremea comuniștilor. Înainte de revoluție, era șef de mare magazin din Constanța, toți îl căutau, că nu se găsea mâncare pe vremea aia, era persoană importantă. Acum e mare patron, are mai multe magazine, e șef de șef. Problema e că îi place să fie șef și acasă, are și o vorbă: «Eu sunt șeful, nu suflă nimeni în fața mea!». Eu niciodată nu am un cuvânt de spus în casă, e numai ca el, dar nu de asta mă plâng acum. Avem un băiețel împreună, care o să împlinească cinci ani pe doi februarie, care s-a molipsit de la el și e tare obraznic. Nici în fața lui, ca mamă, cât e el de mic, nu am niciun cuvânt. Taică-su e mai mult plecat, iar el ne pune la punct pe mine și pe soacra mea (locuim împreună), ne lovește, ne scuipă, trântește lucruri prin casă. Dacă-l certăm, repetă ca un papagal vorbele ce le aude de la soțul meu: «Eu sunt șeful, nu suflă nimeni în fața mea!"». Și la grădiniță a făcut-o pe șeful, l-am retras, că îi bătea pe toți. Soțul e mândru că băiatul îi seamănă, iar eu și soacra mea ne-am îmbolnăvit. Ajutați-ne cu niște sfaturi, nu ne place să izolăm copilul. Iar dacă-i dăm vreo palmă, e ca la nebuni la noi în casă. Vă mulțumim foarte mult pentru înțelegere!"

Părinții, primele exemple pentru copii
Niciun părinte nu trebuie să fie excesiv de tolerant, indulgent sau protector cu copilul său, la fel cum nu are voie să fie dur sau extrem de intransigent cu cel mic. Ca specialist în educația copiilor, Speranța Băcana atrage atenția că rolul părinților este decisiv în educația celor mici, care, încă de mititei, își imită părinții în ceea ce fac, spun sau relaționează cu persoanele din anturaj. Sintetizând, ceea ce faci și ceea ce spui în fața copilului va fi repede copiat de acesta. Copilul care-și aude părinții vorbind urât, va deprinde același limbaj, copilul care-și vede părinții calmi, citind, va dori să facă același lucru. Este adevărat că, la un moment dat, toți copiii au episoade de comportament urât, unii mai mult, alții mai puțin, însă dacă părinții le sunt modelul corect, și ei își vor corecta atitudinea, întrucât mesajul transmis de părinte este mult mai puternic decât orice lecție obligatorie predată la școală.
Așadar, relația dintre părinte și copil se construiește pe vorbele spuse și pe tonul vocii și se întărește prin râsul pe care-l provocați împreună, dar și prin jocurile pe care le jucați. Iar părinții care uită că sunt primii dascăli pentru copiii lor și dau frâu liber propriilor impulsuri, verbale sau fizice, în fața celor mici, vor fi întotdeauna puși în situații de genul celei prezentate astăzi. Nu îi cereți copilului mai mult decât poate înțelege și e capabil să dea la vârsta lui, ideal ar fi să faceți și dumneavoastră ceea ce îi cereți lui.