Medicul de gardă

Spondiloza cervicală, "boală femeiască"?

306
Spondiloza cervicală,

Articole de la același autor

"Eu știu că spondiloza este o boală femeiască, n-am prea auzit bărbați care să se plângă de așa ceva. Soțul meu are 37 de ani, a fost la medicul de familie, nici măcar nu l-a consultat, i-a spus că are spondiloză și i-a dat o rețetă, dar tot nu l-au lăsat durerile. Cu ce se tratează boala asta urâtă? Luiza".
xxx
Cât privește "preferințele" spondilozei cervicale pentru un anume sex, 
dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, ne-a spus că această boală nu alege. Practic, pot fi afectați și femeile, și bărbații. Referitor la vârstă, însă, de regulă, spondiloza evoluează la segmentul de vârstă de peste 40 de ani. 


Forme de tratament
Tratamentul este prescris în funcție de stadiul de evoluție a bolii. De exemplu, în faza acută, se recomandă tratamentul medicamentos (prescris de medicul care a stabilit diagnosticul) și tratamentul prin fizioterapie (electroterapie și ultrasunet), asociat cu masaj terapeutic. Cât privește ședintele de fizioterapie, acestea trebuie făcute la fiecare șase luni (în cazurile mai grave se fac mai des, dar numai la recomandarea medicului specialist). De precizat că prin fizioterapie se acționează asupra durerii, iar prin masajul terapeutic este îmbunătățită circulația sanguină a zonei cervicale, cu efect împotriva durerii. Iar atunci când durerea a dispărut, se trece la a doua parte a tratamentului, respectiv gimnastica medicală (kinetoterapie).
Medicul consideră că persoanele care cred că ar suferi de spondiloză ar trebui să se prezinte la un reumatolog, pentru un diagnostic de certitudine. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Octombrie 2013
Stire din Cetățenești : Cum se tratează spondiloza cervicală
Pagina a fost generata in 0.5674 secunde