"Suportă-mă așa cum sunt, dacă mai vrei bani!"

1438
Aceasta este replica unui chiriaș către proprietarul scandalizat că n-a mai primit chiria de trei luni. Mai mult, a plătit din propriul buzunar întreținerea datorată de chiriaș către asociația de locatari.

Întrucât chiriașul "a uitat" să achite, pe ultimele trei luni, chiria și întreținerea datorată asociației de locatari și nici nu vrea să părăsească locuința, proprietarul intenționează să debranșeze apartamentul de la utilități.
În astfel de situații, potrivit Legii locuinței, chiriașii pot fi evacuați doar cu ajutorul instanței.
"Subsemnatul A. Alexandru (46 ani), am închiriat apartamentul din b-dul Lăpușneanu, acum trei ani. M-am înțeles cu chiriașul să-mi plătească chiria într-un cont al subsemnatului, la data de 30 a fiecărei luni. Ultima chirie achitată e pe luna ianuarie a.c. Pe februarie, martie, aprilie nu mi-a dat niciun ban. Problema e că nici la întreținere n-a plătit nimic. De frică să nu-mi complic situația la asociație, i-am plătit eu restanța la întreținere. Când, în sfârșit, mi-a răspuns la telefon, mi-a zis, la mișto, că pe februarie n-avea cum să plătească pe data de 30, apoi a dat-o că a uitat. La nervi, i-am zis vreo două, la care el mi-a zis exact așa: «Suportă-mă așa cum sunt, dacă mai vrei bani!». I-am cerut să părăsească apartamentul, dar a refuzat. Eu am avut în viața mea un proces civil care a durat vreo cinci ani, m-a secat de banii și n-am chef să mă plimb prin instanțe cu individul ăsta. Totuși, aș vrea să-i fac o surpriză și să-l debranșez de la utilități. Văd că nici nu pleacă, nici nu plătește. Sunt supărat și pe președintele asociației, că nu vrea să se implice. Sunt cititor Cuget Liber și sper să mă lămuriți ce e mai bine de făcut, ca să am casa liberă măcar pe vară".

"Asociația nu poate fi țap ispășitor!"
Într-adevăr, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996 (art. 25, alin. 1), rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se poate face și la cererea asociației de proprietari, însă doar atunci când chiriașul nu și-a achitat obligațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de trei luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere, în sarcina chiriașului, sau dacă are un comportament nepotrivit și tulbură liniștea vecinilor. Ca președinte al asociației, P. Husaru ne-a explicat că atâta vreme cât, urmare discuției de "informare" pe care a avut-o cu proprietarul, acesta a plătit, de bunăvoie, din propriul buzunar, cheltuielile de întreținere pe care le datora chiriașul, "asociația nu are dreptul să-l dea în judecată, mai ales că chiriașul nu are nicio reclamație de la vecini până acum. Dacă proprietarul n-ar fi plătit, atunci puteam acționa noi, să recuperăm restanțele".
Referitor la intenția de a debranșa apartamentul de la utilități, dacă între timp nu se reușește medierea conflictului pe cale amiabilă, președintele asociației a făcut precizarea că orice proprietar e liber să ia o asemenea decizie: "Dacă domnul Alexandru se va băga în așa ceva, asociația îi va da tot sprijinul".
Pe de altă parte, proprietarii aflați în situații similare pot cere, în instanță, și o ordonanță președințială de evacuare, procedură care decurge mai repede.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Februarie 2011
Stire din Cetățenești : "Fumurile" lui Mazăre...
Pagina a fost generata in 0.2343 secunde