Puncte de vedere

"Fumurile" lui Mazăre...

1948
Fumători sau nefumători, oamenii trebuie să se respecte între ei. Din păcate, multe conflicte pornesc de la nerespectarea unor reguli, unele scrise, altele de bun simț.

Foc și pară s-a făcut edilul șef constănțean după ce parlamentarul Manuela Mitrea și-a permis, fără o consultare prealabilă a pesediștilor, să inițieze un proiect de lege care să interzică în totalitate fumatul în baruri, restaurante, cluburi și discoteci. «Omul când nu are ce face își bagă un băț în fund!»", a... gratulat-o primarul pe colega sa de partid, clamând că ceilalți deputați de Constanța vor vota împotriva acestei inițiative, nimic altceva decât o sperietoare pentru turiști.
La rândul lor, fără intenția de a-i ostraciza pe fumători, mai mulți cititori ai ziarului nostru, în calita-tea lor de părinți, s-au supărat foc pe alesul urbei, el însuși părinte: "L-am auzit pe primar că e foarte mulțumit de legea actuală, care îi obligă pe patronii de localuri să asigure locuri separate pentru fumători și nefumători. Oare Mazăre știe ce vorbește și ce fâs e cu delimitările astea? Dar las la o parte chestiunea cu restaurantele, că e veche, o să mă axez fix pe discoteci și baruri, exact locurile în care se duc tineri, copii, că acum, știți cum e, la 12 ani, copilul are pretenția să se distreze unde-i place. Eu am un băiat de 14 ani, care știe că n-are voie să fumeze toată viața, pentru că, la nouă ani, a avut probleme mari cu plămânii. I-am interzis să meargă în discoteci, unde fumul se taie cu cuțitul, dar mai scapă și el la aniversările colegilor, nici nu pot să-l izolez. Când se întoarce acasă, pute tot a tutun și două zile are o stare proastă. Asta e marea problemă! Știe domnul primar câți copii mor din cauza fumatului pasiv? Dar așa e dânsul, repezit și cu mintea numai la bani. Ce, acum nu se plânge de bani? I-aș recomanda să-și țină fumurile și nervii acasă și să se mai gândească și la copii, doar e părinte, că de oamenii mari s-a văzut cât îi pasă!" - Leonard Cristian, 46 ani.

"Doamna Mitrea, înainte, cu curaj, că doar v-am votat!"
"Sunt fumătoare și pot să vă spun că orice fumător, dacă are bun simț, fie că e la nuntă în restaurant sau în vizită, că e acasă, cu familia, iese frumos pe balcon sau afară și fumează, din respect pentru nefumătorii din zonă. Doamna Mitrea a avut curaj să ia în vizor discotecile și barurile, raiul tinerilor. Ar fi o lege care ar aduce multe beneficii de sănătate, pe care nimeni n-a vrut s-o ia în discuție. Doamna Mitrea, înainte, cu curaj, că doar v-am votat și aveți grijă să scăpați tinerii și de etnobotanicele astea nenorocite! Acum, unii vă înjură, dar sunt convinsă că cei mai mulți vă felicită!" - Ela Leca, 37 ani.

Americanii - și mai drastici!
Specialiștii atrag atenția că riscurile fumatului pasiv sunt aceleași, fie că fumul se degajă într-un spațiu închis sau pe o bancă în parc. Pornind de la acest avertisment, autoritățile din New York intenționează să interzică și fumatul în aer liber, adică în parcuri, piețe publice, străzi. "Am un băiat stabilit în New York de 17 ani. Mereu îl cert că fumează mult. Când mi-a dat vestea că se va interzice fumatul și în aer liber, am crezut că glumește. Dar e purul adevăr. Mulți o să spună că România nu e America! Altfel, fac tot felul de comparații cu americanii! Mazăre prea e umblat, n-a auzit ce se face pe la case mai mari? O felicit pe doamna Mitrea, dar pun pariu că n-o să-i iasă legea asta!" - Mariana Zidaru, 53 ani.

Nici Europa nu se lasă!
Comisia Europeană se pregă-tește să reglementeze, în 2011, interzicerea fumatului în locurile publice în toată Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de co-misarul european pentru sănătate John Dalli, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt și citat de EuObserver: "Avem nevoie de o interdicție totală a fumatului în locuri publice, în mijloa-ce de transport și la locul de muncă", a spus comisarul, adăugând că excepțiile de la această regulă nu mai trebuie admise, pentru simplul fapt că "nu este vorba doar de sănătatea clienților, ci și de cea a angajaților". În reglementarea pe care o pregătește, Comisia Europeană ar putea impune reducerea conținutului de nicotină și a altor substanțe toxice conținute de țigări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 22 Februarie 2011
Stire din Politică-Administrație : Discordie în PSD Constanța
Sâmbătă, 19 Februarie 2011
Stire din Social : "Îl dau pe Mazăre pe mâna procurorilor!"
Pagina a fost generata in 0.3433 secunde