Pesediștii care au plecat din partid după venirea lui Radu Mazăre la conducere se vor înscrie în PC

1720
Pesediștii care au plecat din partid după venirea lui Radu Mazăre la conducere se vor înscrie în PC - 864aa34a04491df8e5c5db9ad71a9f2e.jpg
Membrii Partidului Conservator Constanța s-au întâlnit, marți seara, pentru a discuta principiile prevăzute de protocolul Alianței de Centru-Dreapta (ACD), dar și pentru a vorbi despre noua Uniune Social Liberală (USL).
Președintele PC Constanța, Ion Mincă, a precizat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost desemnată o echipă care va merge la discuții cu liberalii. Din ea, fac parte liderul PC Constanța, Ion Mincă, prim-vicepreședintele Dan Nicolae Rahău și vicepreședintele Daniel Olah. Pentru orice situație neprevăzută, au mai fost desemnați trei conservatori de rezervă, respectiv Ștefan Giuglea, Vasile Olan și George Fulina.
"Am mai spus-o și o recunosc că nu sunt mulțumit de ceea ce s-a făcut, până în prezent, la nivelul PC Constanța. Suntem hotărâți să mărim forța PC la nivelul întregului județ. Avem în vedere crearea de noi organizații în județ și de aceea vom fi mult mai prezenți în teritoriu. Sunt sigur că încă există multe persoane neînregimentate politic și dorim să-i atragem în Partidul Conservator", a declarat Ion Mincă.
La rândul lui, Dan Nicolae Rahău a precizat că Organizația Județeană a PC și-a propus ca numărul membrilor să crească.
"În momentul de față, la nivel județean avem 3.000 de persoane înscrise în PC Constanța. Dorim ca, până în primăvara anului viitor, să ajungem la 28.000 de membri și asta se va întâmpla", a precizat Rahău.
El a mai spus că există foarte multe persoane care făceau parte din vechiul PSD, care au plecat după ce Radu Mazăre a preluat PSD Constanța, și care acum nu mai sunt înscrise în niciun partid, și sunt dispuse să vină în PC.
"Am mulți colegi din vechiul PSD din care eu am plecat cu ani în urmă. Mi-au spus că ar vrea să se înscrie în PC, lucru care se va întâmpla în curând", a mai adăugat Rahău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2045 secunde