De unde atâta ură și atâta violență?

Nu indignare, nu furie, ci o tristețe imensă simt când citesc și aud despre bunicul care traversa strada, cu nepoțica de o mână și cu bicicleta în cealaltă, și a fost bătut de un tânăr șofer grăbit, care s-a urcat apoi în bolidul său și și-a văzut de drum. DE CE? De ce dispare umanitatea din semenii noștri? Cum are loc procesul acesta prin care ura față de o persoană oarecare, necunoscută și mai slabă, poate întuneca mințile până la asemenea comportamente care nici animalice nu pot fi numite? Ce anume din ființa agresorului, din educația sa, din împrejurările care i-au influențat dezvoltarea până la stadiul de adult, din sentimentele pe care le-a trăit, din informațiile pe care creierul său le-a recepționat și înmagazinat, din contextul socio-cultural în care a crescut a putut declanșa loviturile de pumni aplicate unui om de 62 de ani, sub privirile inocente ale fetiței de 6 ani?
Aș vrea să aud cum a motivat, cum s-a scuzat, ce a putut să invoce în apărarea lui. Aș vrea să-l văd confruntat cu reproșurile fetiței care și-a pierdut bunicul.
Fără doar și poate, indiferent de legătura pe care legiștii o stabilesc sau nu între lovituri și deces, este vorba despre un comportament criminal, pe care doar o pierdere a discernământului, un moment de nebunie ar putea să-l dezincrimineze. Din păcate este aspectul extrem al comportamentului pe care îl putem viziona des pe șoselele României. Șoferul care iese din mașină, blocând traficul, doar pentru a adresa o înjurătură sau un scuipat în ochi altui șofer, care ERA să-l tamponeze, dar nu a făcut-o; șoferul care urlă amenințător și se apropie la doi milimetri de vinovatul care a frânat prea târziu și i-a strâmbat un pic bara de protecție; șoferul care pornește în urmăriri după mașina care i-a tăiat, mai mult sau mai puțin, fața, pentru a-i arăta degetul din mijloc celui care i-a greșit sau a-i prezenta repertoriul de înjurături achiziționat de pe șosele; șoferul care, dacă te vede că semnalizezi, accelerează pentru a nu te lăsa să-l depășești și așteaptă cu satisfacție să te apropii periculos de tabla mașinii lui pentru a te putea insulta bărbătește; șoferița care, în aglomerația creată pe aleea din fața școlii de unde și-a luat copilul, scoate capul pe geam și se înjură cu altă cochetă mămică aflată la volan, indiferente amândouă la acumularea de cunoștințe lexicale nesolicitate de către copiii lor aflați pe banchetele din spate…
Cât sau ce lipsește pentru ca aceste manifestări de agresivitate verbală și gestuală să se transforme în bătaie și crimă? Poate doar riposta pripită a celui mai slab, a victimei care nu ține cont de mușchii agresorului, sau de nervozitatea lui, sau de nebunia care bântuie prin țara asta. Inconștiența de a presupune că te confrunți totuși cu un om, ființă rațională, nu cu un monstru al junglei urbane, care abia așteaptă să-l provoci pentru a te spulbera, într-un act de violență fără motiv și fără sens.
Am bănuiala că printre cei care își arată mușchii în trafic sunt mulți de nerecunoscut în alte situații. Sunt tați buni care își sărută copiii și îi învelesc la culcare, sunt angajați cărora nu li se poate reproșa nimic la serviciu, sunt vecini politicoși care îți țin ușa de la scară deschisă când te văd cu sacoșe, sunt enoriași care se duc în fiecare an să ia Lumină de Paște. Dar când își pun mâinile pe volan, se transformă în monștri.
Cauza acestor metamorfoze radicale trebuie căutată printre tarele societății în care trăim, căci pare a fi o boală ce ține de patologia socială, un virus periculos care proliferează pe arterele unei Românii cu sistemul imunitar slăbit de influențe nocive cărora cu greu le mai face față.