Eu când vreau să claxonez, iau bătaie

510
Eu când vreau să claxonez, iau bătaie - 7cd71a0dd07fcca99870586c4865d084.jpg
Agresivitatea în trafic, indiferent de formele pe care ea le îmbracă, nu va putea fi stăvilită indiferent cum va suna legea și cât de mari vor fi sancțiunile. Comportamentul violent al șoferului român nu s-a născut de ieri, de azi, ci a încolțit în plămânii unei infrastructuri sufocate, depășite și incapabile să facă față milioanelor de mașini care se vântură zilnic pe șoselele țării. Nervii au fost măcinați în sutele de ore petrecute în ambuteiaje, în coloane interminabile, la semafoarele care, parcă, niciodată nu arată verde. Nimeni nu mai are răbdare, nu mai este dispus să cedeze niciun centimetru de asfalt, ducându-se o luptă psihologică și fizică pentru fiecare kilometru rulat. Se înaintează într-un sistem sportiv împrumutat parcă din rugby, unde pachetul de înaintare este împins puternic de coechipierii din spate, indiferent de blocaj și duritatea jocului. Toți vor să ajungă în terenul de țintă și pentru asta forțează, faultează, înjură și se iau la bătaie. E greu să îți stăpânești firea când aștepți la semafor jumătate de oră, iar altul, bătându-și joc de regulile de circulație și ale bunului simț, vine haotic pe contrasens și se implantează în fața ta. Nu ar fi mare lucru dacă acesta ar fi un exemplar izolat, dar când pe o distanță de douăzeci de metri ești luat cu asalt, în cascade, de nerăbdători și nesimțiți, nu ai cum să nu te indignezi. Sunt de acord că toată lumea greșește în trafic, la fel cum cred că fiecare își plătește greșelile într-un mod sau altul. Pe unii îi pedepsește șoseaua, alții sunt sancționați de polițiști, în funcție de gravitatea și consecvența erorilor. Mai sunt și cei care cred că vor scăpa întotdeauna pentru că lor nu li se poate întâmpla nimic. Ei sunt însă cei mai periculoși, sunt aceia care croșetează cadavre pe marginea drumului.
Revenind la violența în trafic, ea este generată de două tipologii de șoferi. Cei care conduc agresiv și cei care sunt agresivi. De obicei, cele două categorii interacționează cu pumni, picioare, răngi și gloanțe. În unele situații, șoferii pot dezvolta ambele simptome, ajungând astfel la categoria supremă, cunoscută și sub denumirea științifică de "smardoiul de trafic". Mamiferul de volan prezintă caracteristici unice, fiind recunoscut mai ales după ceafa groasă, analfabetism și mașina puternică. Orice formă de claxon sau rezistență la manevrele individului (care, apropo, nu a deslușit încă nici măcar rostul semnalizării) este pedepsită exemplar de smardoi, care nu ezită să te alerge prin intersecții sau să te vâneze tot drumul. Personalitatea ciumpaliticului este atât de puternică încât nu se dă în lături să interacționeze chiar și cu pietonii care circulă regulamentar. Ultima pățanie datează de acum câteva zile, când un bătrân care traversa strada pe la trecere a fost omorât în bătaie de un băiețaș cu BMW, iritat de faptul că pensionarul nu se grăbea pe zebră. Așa cum era de așteptat în România, statul i-a luat apărarea ciumecului de trafic, cercetându-l, aproape părintește, în libertate pentru că a curmat viața unui om. Probabil că s-a mers pe ideea că oricum victima era în vârstă, mânca inutil o pensie pe spatele acestei țărișoare, în timp ce agresorul are toată viața înainte. Deh, e greu să fii ditamai smardoiul la 22 de ani. Așa că… tot respectul procurorilor.
În ceea ce privește dorința polițiștilor de a le reține permisul celor care se agresează în trafic, fie verbal sau fizic, este doar o altă inițiativă care nu va avea vreun efect semnificativ. Spun asta pentru că violența nu ia naștere din cauza toleranței legislative sau a amenzilor aproape nesemnificative, ci altele sunt simptomele care stau la baza ei. Pentru a stopa violența în trafic, trebuie să îi dai șoferului străzi pe care să circule, semafoare care să funcționeze și un sistem ferm pentru sancționarea celor care încalcă legile de circulație. Atâta timp cât sistemul și infrastructura rutieră vor forța zece șoferi să se îngrămădească pe cinci metri pătrați și vor înghesui într-o intersecție mii de mașini pe minut, șicanele și greșelile se vor ține lanț și vor genera violență.
Vrem să înăsprim sancțiunile pentru agresivitatea rutieră, însă nu suntem în stare să pedepsim abaterile care duc la manifestarea ei. Asta pentru că polițiștii sunt mult prea puțini, iar sistemele de supraveghere a traficului rutier nu există. Cine să-i sancționeze pe cei care se iau la bătaie în intersecție? Polițistul ar trebui să constate că a avut loc infracțiunea sau contravenția, iar pentru asta trebuie să fie prezent la fața locului. Iar dacă ar fi fost prezent la fața locului, pun pariu că violențele nu ar mai fi avut loc. Nu prea cred că șoferii sunt atât de proști, nici măcar smardoii, să se ia la bătaie în fața polițistului pentru ca organul să ia apoi măsurile prevăzute de noul cod rutier. Așa că rămân la concluzia că dacă oamenii ar avea străzi pe care să poată circula cât de cât normal, dacă ar avea locuri de parcare, atunci nu ar mai avea nici de ce să se ia de gât în trafic.
Din păcate, problema cea mare stă la indivizii care aleg să fie agresivi în modul lor de a conduce. Circulă cu viteză, fac depășiri riscante, nu se asigură, iar comportamentul lor lasă în urmă mii de morți anual. Dacă polițiștii vor să facă un lucru bun, pe ei trebuie să pună legea, căci un mort pe șosea nu face cât toate înjurăturile din lume.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 02 Aprilie 2010
Stire din Comentarii : Iartă-i, Doamne!
Joi, 01 Aprilie 2010
Stire din Comentarii : Postim. Așa e moda!
Marţi, 30 Martie 2010
Stire din Comentarii : Ce pana mea pe Lacul Siutghiol…
Vineri, 26 Martie 2010
Stire din Comentarii : Mazăre și cotoirea puilor
Miercuri, 24 Martie 2010
Stire din Comentarii : Ce-ați făcut în ultimii 20 de ani?
Pagina a fost generata in 0.6199 secunde