Dictatura mediocrilor

Nu judec, observ. Nu condamn, doar constat totala lipsă a unui comportament notabil atunci când vine vorba de alegerile locale. Personalitatea excesivă a unor lideri, actuali candidați la alegerile din acest an, limbarnița obraznică și ofensivă și, în aceeași măsură, o isterie caraghioasă par să caracterizeze bâlciul electoral al momentului. Ceea ce nu face decât să confirme, încă o dată, o vorbă din strămoși, care spune "Dă-i românului pâine și circ…". Continuarea se înțelege de la sine.
Mă amuză acei candidați - nu toți, și trebuie să menționez asta - care, cu un avânt specific doar personajelor de desen animat, manifestă din plin simptomatologia eșecului. Și îi văd cum se agață de amiciții mai vechi, de blaturi care nu-și mai au sensul, de amantlâcuri politice de toată jena.
O istorie recentă a prezentului ne arată însă faptul că plecarea lui Mazăre din platoul televiziunii la care a fost invitat nu are importanță la scară planetară. Evident! Gestul său nu îl califică în vreo ligă, nu ține locul unor dezbateri politice de anvergură, nu șterge cu buretele aceste efemeride ieftine ale prezentului. Cu sărăcia, lehamitea, dezamăgirea la purtător, electoratul uită, din păcate, sau alege să nu mai știe despre ceea ce se întâmplă la mii de kilometri depărtare de el. E explicabil, dintr-un oarecare punct de vedere: principiul proximității spațio-temporale primează. Se gândesc, probabil, că nu îi ajută cu nimic să ia cunoștință de faptul că, pe la centrul de detenție din Guantanamo au trecut, de la înființare, câteva sute de deținuți a căror vinovăție nu a fost nici până azi demonstrată. Se consolează la gândul că cele câteva zeci de mii de oameni care au murit în Myanmar, victime ale ciclonului Nargis, sunt, "slavă Domnului", la mare depărtare și că cei nouă sute de copii care s-au aflat sub dărâmături, și care, cel mai probabil, au murit în urma recentului cutremur din China, sunt "niște străini".
Am extrapolat discuția în mod intenționat. Pentru că m-am săturat de impresia potrivit căreia actualul edil e un soi de axis mundi, de permanenta sa victimizare, de tendința oamenilor de a descrie alegerile din Constanța ca fiind evenimentul anului. Dincolo de zidul ignoranței și al unei încăpățânări prostești, zid pe care continuăm să-l apărăm, și asta în pofida tuturor sfaturilor și avertismentelor, rămâne instaurat un sistem deficitar. Din scaune la care muritorii de rând nu ajung, așa numiții conducători trasează, chipurile, coordonatele sistemului în care încercăm să trăim. Halal, lideri! În ritmul ăsta vom asista în continuare, prostiți, la dispariția oricărui instinct de a da electoratului ceea ce așteaptă: revenirea la normal. Și cum mulți, prea mulți nu au habar despre Guantanamo, unde se află Myanmar sau cum trăiesc chinezii în epoca de aur a comunismului secolului XXI, avem toate șansele ca primarul actual să mai părăsească vulcanic câteva platouri de televiziune, iar pe unii dintre alegătorii constănțeni să-i doară asta. Ceea ce, să fim sinceri, nu e îmbucurător. Dar, pe de altă parte, să nu uităm că Radu nu e centrul lumii.
Care ar fi miza alegerilor locale din 2008? Să nu mai credem în avalanșa de promisiuni, de proiecte. Să dăm jos ceea ce noi am instaurat: dictatura mediocrilor.