Concurs Feriți-vă de mașinile bulgărești!

1490
Feriți-vă de mașinile bulgărești! - ea8df8c9242601dda142b2f4741bd1cf.jpg

Articole de la același autor

De câte ori văd în preajma mea o mașină cu numere bulgărești, simțurile mi se ascut subit, atenția mi se capacitează brusc în acea direcție. Am, n-am prioritate, opresc și o las să treacă. Doar e boier, conașu’, crăpa-i-ar țeava de eșapament și înfunda-i-s-ar jigleru’, cu cine i-a montat plăcuțele de înmatriculare.
Am fost avertizat de mult prea multă lume, inclusiv de polițiști, că nu e de glumă cu ăștia. Mașina bulgărească a devenit, cel puțin la Constanța, spaima autorităților și a oamenilor legii. Pe lângă faptul că cele mai multe sunt adevărate hârburi, polițiștii trag un adevărat semnal de alarmă: o treime dintre șoferii acestor mașini conduc fără a poseda permis, iar majoritatea jafurilor și tâlhăriilor au ca mijloc de transport aceste autoturisme, deoarece nu se află în evidențele autorităților. Să fie clar, nu o spun eu, ci polițiștii constănțeni. Iar eu îi cred.
Așa că mai bine mă feresc decât să trag după aceea luni de zile să mă judec și să îmi repar mașina. Căci, dacă, doamne ferește, se urcă "bulgăroiu’" cu mașina peste tine, poți să fii sigur că tot tu îți plătești daunele, chiar dacă ești nevinovat. De ce? Sunt două variante. Prima ar fi ca individul să fugă de la locul accidentului, mizând pe faptul că nu-i poți reține numărul de înmatriculare. Sau te-ai putea duce cu el la poliție, agentul să îți dea dreptate și să îți ofere drept consolare asigurarea mașinii de Bulgaria. Poți să ți-o pui liniștit în buzunar, că oricum nu faci nimic cu ea. Durează ani până când firma de asigurări din țara vecină să plătească reparațiile, timp în care mașina îți rămâne blocată în service. Deci tot tu scoți banul ca să îți iei mașina mai repede. Și cum în Constanța există cam 10.000 de astfel de autoturisme, pericolul este destul de mare.
Iar ce mi se pare cu adevărat revoltător este că acest fenomen este pur invenția statului român. Guvernanții noștri au născocit peste noapte taxe speciale de înmatriculare, alungându-i pe românii dornici de chilipiruri auto să apeleze la statul vecin. Așa că din prostia și lipsa de viziune a politicienilor s-a născut o nouă categorie de autoturisme care rulează pe drumurile publice - mașinile bulgărești. Nu au rezolvat nici problema poluării și a siguranței auto, căci aceste autoturisme continuă să circule pe străzile României, au lipsit bugetul de o grămadă de bani (taxe și impozite plătite de posesorii de mașini), au creat și condițiile propice ca infractorii să fie și mai greu de prins. Însă, nimic nu mă mai surprinde din partea lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 23 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Respect, Chilian!
Luni, 22 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Bacalaureați de 2 lei
Sâmbătă, 20 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Text de război
Vineri, 19 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Schimbarea la casă a României
Joi, 18 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Nu filozofi, ci cocalari!
Miercuri, 17 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Lacrimile disperării
Marţi, 16 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Cum o vreți pe Moni?
Sâmbătă, 13 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Dau un ban pentru... mine
Vineri, 12 Iunie 2009
Stire din Comentarii : Care miracol?
Pagina a fost generata in 0.8928 secunde