Cum o vreți pe Moni?

După alegerile locale din 2008, atunci când un candidat din nu mai știu ce oraș se prostitua electoral, pe panouri care redau o Cină cea de Taină de campanie, am crezut că puține mesaje, blasfemii, mizerii mă vor mai scârbi în halul ăsta. Dar iată că nu: indigestia mentală revine în forță, magistralul spectacol regizat în numele votului pentru fotoliul de președinte începe să se instaleze în spațiul public, împroșcând așa cum numai el știe, cu promiscuități care "dau bine".

Am văzut-o pe Moni. Frumoasă, prea înaltă și decoltată. Pardon, des-cheiată la năsturași. Așa cum îi stă bine persoanei care face lobby pentru un candidat la președinție. Un poster ieftin, urât și care numai la mandatul de președinte al României nu trimite cu… gândul. Că de trimis, trimite totuși undeva. La semnarea unei așa numite petiții pentru Nati Meir. Un fost deputat traseisto-independent, peremisto-pedelist. Mă rog, un fel de a spune democrat-liberal, căci omul a stat în PD-L, potrivit informațiilor de pe blog-site-ul său, din iunie 2007 până în… iunie 2007. Nimic de zis, atunci când e vorba de convingeri doctrinare, cine și ce poate sta în calea lui Nati Meir? Căci, iată, el insistă și aterizează în atenția electoratului, tot independent, cu decolteul Monicăi, femeia cu picioare din amigdale care "gestionează" portretul ideal al președintelui.

Ce rușine, Doamne! Ce rușine… Cum să permiți, fără un minim gest de mirare, exhibarea asta de prost gust, care duce în derizoriu, apriori, orice activitate, orice demers al unui politician?

Cum să nu se agite neuronii din singurul centimetru pătrat de conștiință civică rămasă în viață în fața discursului nonverbal al celei care, din club în club, cu copilul în brațe sau din platoul acelui simulacru de emisiune îți recomandă să votezi cu, pentru și în favoarea lui Meir? Da, da, toate la un loc: "cu" Nati Meir, dacă vrei să compromiți forever ideea unui "spici" civilizat, neasezonat cu fete în tanga care dansează cu fundul în cameră; "pentru" el, dacă îți dai votul de pomană; și în "favoarea" lui dacă vrei să amplifici drama, și-așa destul de penibilă, a unui electorat care agonizează de ani buni.

Și ca să nu uit: cât de jenantă e postura de candidat la președinție care stă în Piața Universității sau în Bucur Obor, pe un scaun din plastic, lângă un fel de panou pe care "columbează" trecătoarea (deci nu eterna) și deloc fascinanta Moni, de parcă ar vinde baloane. Sau vată de zahăr pe băț. Sau sticle goale. Whatever…

Acum, fiți sinceri: o vreți pe Moni? Și dacă da, cum o vreți? Nu fiți timizi sau pudici: lăsați-vă imaginația să zburde! Cu garnitură sau fără? La kilogram? Ambalată special pentru un cadou? Gata, știu: cu fundă roșie. Numai cu fundă roșie.