Care miracol?

Miracol! Surpriza secolului! Dar ce zic eu… a mileniului! Extrasuperultramegagigafabulos! Unirea Valahorum Urziceni a câștigat titlul! Buturuga mică, echipa din fundul Bărăganului, reșapații, desculții, refuzații ș.a.m.d., ș.a.m.d.
Deontologii fotbalului (există și din ăștia, ce credeați?) nu încetează să se minuneze cum de un club minuscul - Urziceni este cel mai mic oraș cu echipă în Liga Campionilor - a îndrăznit să dea de pământ cu Dinamo, Steaua, Rapid, Timișoara. Eu, un umil scrib din colțul ăsta de țară, îndrăznesc să nu mă minunez. Este foarte simplu: ceea ce s-a întâmplat miercuri, 10 iunie, ora 21,45 plus prelungiri este perfect normal. Anormal de normal.
Este firesc ca o trupă de Bordeeni, Apostoli, Galamazi, Brandani, Arlauskiși, Rusești și Onofrași să ajungă primii la potou din moment ce Unirea a făcut ceea ce trebuia: a muncit. Atât. Toți oamenii muncii din cooperativa "Unirea" și-au pus căștile de protecție și salopetele și au tras la șaibă. La fel și la uzina de la Brașov, unde colectivul a depășit cooperativele din Capitală de câte ori a vrut.
Totul pleacă de la cultul muncii serioase, promovat de specimene rare și ciudate care răspund la nume precum Dan Petrescu sau Răzvan Lucescu, Mihai Stoica, Dinu Gheorghe etc. În vreme ce alți conducători de club atacau tonalități înalte miștocărindu-se mutual și fluturând vise de mărire europeană prin grupele Șampions Lig sau Europa Lig, în vreme ce fotbaliștii granzilor rupeau ușile barurilor și discotecilor la 5 minute de la ieșirea din vestiar, în vreme ce suporterii steliști se băteau cu rapidiștii și toată lumea cu dinamoviștii, undeva, în fundul Bărăganului (repetiția nu este fortuită) se muncea. Iar miercuri, 10 iunie, la ora 21,45 plus prelungiri, se culegea recolta.