Concurs Izbânda mediocrității

Ce înseamnă a fi astăzi un critic literar incomod?, a fost întrebat Marin Mincu într-un interviu publicat în anul 2002, într-o revistă literară.
"A fi astăzi un critic literar incomod înseamnă să fii ostracizat de toată lumea, pentru că nu vrei să cedezi în fața imposturii, indiferent de natura acesteia, și refuzi să te predai în fața unor figuranți, copii de mingi ai diverșilor lideri autoproclamați. De exemplu, la Deva, unde am fost invitat să moderez un colocviu, alături de Cornel Ungureanu, puțin a lipsit să nu fiu linșat de bodiguarzii autorităților locale ce au avut proasta inspirație să citească în fața mea din propriile «producții literare».
Mai înseamnă să nu fii numit deloc în juriile de premiere fiindcă le strici jocurile «aranjorilor» de profesie.
Criticul G.Dimisianu susținea că, din cauza lipsei mele de maleabilitate, nu s-a scris suficient despre cărțile pe care le-am publicat după ’89 și nici primirea premiului Herder nu a fost semnalată așa cum s-ar fi cuvenit în 1996, preferându-se să mi se aplice abjecta «conspirație a tăcerii», de care se plângea Camil Petrescu, tipică, aici, pentru spiritul provincialist ce ne caracterizează.
În sfârșit, incomoditatea aceasta are și părțile ei bune, întrucât mă apără de invazia veleitarilor și, astfel, nu sunt obligat să scriu despre tot felul de cărți mediocre cum procedează, din păcate, alți critici.", răspundea atunci M.M.
Un critic literar incomod, un decan sau un profesor incomod a fost, dintotdeauna, Marin Mincu, atât pentru colegi, cât și pentru studenți, pretențiile sale depășind, evident, cerințele dintr-o facultate de provincie.
A întemeiat o universitate (nu singur, firește, dar a condus cele mai grele lupte), i-a dat numele poetului latin exilat la Tomis, a dorit chiar să înființeze Premiul Internațional "Ovidius" și visa ca, prin inițiative culturale ambițioase, să aducă la Constanța mari universitari din toată lumea, care să predea, a înființat o editură (Pontica), publicând numai volume de o incontestabilă valoare, și o revistă literară elitistă (Paradigma). A dorit să ridice în acest oraș o generație nouă, cu mari exigențe culturale. A avut planuri mărețe, dar toate i-au fost zădărnicite de "invidii abjecte, sabotaj sistematic, nemăsurate orgolii provinciale, activism de clică și politicianism ieftin".
Da, este un om dificil, e greu "să ajungi la o înțelegere" cu el, este suspicios și, îndată ce simte din partea interlocutorului intenții ascunse sau chiar și numai rezerve, își schimbă radical atitudinea; traseul său profesional este atât de ireproșabil, încât are toată autoritatea pentru a reproșa celorlalți orice abatere sau întârziere, și nu ezită să o facă.
Pentru a reuși să-i stai în preajmă, trebuie să-ți accepți inferioritatea evidentă, dar să lupți pentru a o depăși. Câți dintre universitarii constănțeni, cărora nici cu prăjina nu le poți ajunge la nas, pot să facă asta? Și de ce ar face-o, când la Constanța este atât de ușor să te cocoți pe scara ierarhică prin politică, plagiat (sau compilații), lucrături și trafic de influență?
Din diverse motive - profesionale, personale sau chiar literare, poate - Marin Mincu a rămas la Constanța, în ciuda celor care nu-l doreau pentru că îi incomoda. Povestea este lungă și cu multe peripeții, cert este că dreptatea și legea au fost de partea lui. A continuat să predea studenților chiar dacă i-au fost luate cursurile fundamentale. A continuat să facă naveta între București și Constanța, chiar dacă simțea că nu este bine venit și i se imputau tot felul de abateri disciplinare imaginare. Acum, toți cei care s-au simțit striviți de personalitatea, opera și premiile sale au putut exulta, jalnic la perspectiva pensionării lui Marin Mincu.
A fost consecvent până la capăt, cerând prelungirea activității și le-a dat prilejul să voteze împotrivă. Unul dintre principalii săi detractori a ținut chiar un discurs antifrastic, un fel de elogiu al profesorului, din care toți cei prezenți, în totală cunoștință de cauză, trebuiau să înțeleagă exact opusul celor declarate. Au fost doar patru voturi (secrete) favorabile profesorului Marin Mincu și aș vrea să-i cunosc pe cei care au îndrăznit. În rest, exact cum mă așteptam, s-au manifestat, prin voturi negative, umorile personale.
Cu toate că a câștigat numeroase bătălii, Marin Mincu a fost învins la Constanța, fără drept de apel, de toate cele pe care el însuși le enumera printre caracteristicile orașului nostru: "veleitarismul agresiv și superficialitatea crasă, infatuarea și mafia influenței la toate nivelurile".
Pentru mine, în afară de tristețea pe care o simt pentru alungarea profesorului meu din universitatea în care m-am format, este și încă o nefericită confirmare a faptului că m-am născut și trăiesc într-un oraș în care cultura nu are nicio șansă de a-și depăși condiția provincială, prăfuită, în cel mai bun caz mediocră. Și închei tot cu un citat din Marin Mincu, cel mai îndreptățit să spună că "este locul predestinat, ostil culturii prin definiție."