Hainele cele noi ale lui Mazăre

Primarul Constanței a participat, ieri, la emisiunea unui post local de radio. Niciodată ca până ieri povestea lui Mazăre despre orașul pe care se laudă că-l conduce de zece ani nu mi s-a părut mai ezitantă, mai obscură, mai lipsită de subiect, de direcție, de scop. Și asta pentru că la cele mai multe dintre întrebările moderatorilor, primarul a răspuns cu un "nu știu" plictisit, obosit, pe care l-a repetat oarecum obsesiv. Ba chiar, la un moment dat, întrebat dacă glumește atunci când susține că nu știe, Mazăre a răspuns "Nu râd, domn’e, nu știu".
Dacă nu râdem, nu glumim și nu exersăm balcanicul sport al bășcăliei, nu știm. Ridicăm din umeri, întoarcem spatele, închidem telefonul. Ne spălăm pe mâini. Ca și cum un oraș e ca un câine pe care te-ai chinuit ani de zile să-l dresezi și pe care îl scoți să evolueze în fața musafirilor și să dea din coadă cum știe el mai bine și mai frumos. Atunci când e bolnav, bagi câinele în beci sau îl sui în pod. Ce face câinele? Nu știu, domn’e, dacă nu știu, nu știu. Și nici măcar nu fac mișto. Fiindcă, oricum, la mișto nu ne întrece nimeni.
În emisiunea cu pricina a fost vorba despre strada Traian și despre planul de urbanism zonal al stațiunii Mamaia, copilul de suflet al primarului. Legat de acest PUZ, Mazăre a declarat, ieri, că dacă ar putea, ar da autorizație de construcție inclusiv pentru clădiri de 20 de etaje. Deci… nimic de interes public, niciun subiect care să-i afecteze, într-un fel sau altul, pe constănțeni. Concluzia declarațiilor de ieri ale primarului Constanței ar putea fi amară, că, dragi locuitori din orașul port, vă descurcați singuri, vă privește. Asta e impresia deprimantă, dezarmantă la care ajung niște oameni cărora, în ultimii ani, le-au fost livrate circuri, evenimente cu tot felul de papagali erijați în politicieni de carieră și în indivizi care fac performanță în administrația publică locală.
Ce fac oamenii ăia care locuiesc în blocurile crăpate de pe strada Traian? Nu știu, domn’e, ce, sunt ai mei??? I-am adus de-acasă? Dar cu monstruozitățile alea ridicate în Mamaia, pe fostele spații verzi, ce facem? Nu știu, domn’e! Am auzit în atâtea rânduri "suntem băieți deștepți, ne descurcăm cu bugetul, nu ca alții", încât ai fi tentat să crezi, dacă ești naiv sau de-a dreptul tâmpit, că ăștia din Primărie chiar au lăsat deoparte balastul preocupărilor personale, al afacerilor private, pentru a veni în folosul cetățeanului.
Dar ce știți, domnule primar? Ce trebuie să facă, să spună un primar, cum trebuie să se implice el în viața urbei astfel încât, după zece ani de mandat, să nu răspundă puțin senin, puțin persiflant, "nu știu"?. Cine trebuie să se debaraseze de obsesia carierei, cine trebuie să încerce măcar să renunțe la cultul propriei personalități în ideea de a se apleca mai mult spre probleme ce nu se rezolvă prin gesticulație, retorică, glume de cartier?
Orașul ăsta se îmbolnăvește și el, și tot ca un câine. Nu merge dacă îi întorci cheița, asemenea unei cutiuțe muzicale și nici nu rezistă cu spoielile care îi sunt administrate în campania pentru alegerile locale, o dată la patru ani. Unde e Mazăre care le știe pe toate, cel care spune nervos că trăim "într-o panaramă de țară", care amenință că, dacă electoratul va paria pe Băsescu, el își face bocceluța spre Brazilia?
De câte ori caști atunci când un primar răspunde, la întrebările care îi sunt adresate, cu "nu știu"? De tot atâtea ori cât își schimbă edilul sacourile pestriț colorate?
Oamenii cred, uneori, că dacă împăratul își schimbă hainele ar putea deveni mai bun sau, de ce nu?!?, s-ar putea situa mai aproape de profilul unui politician fără vanități de doi bani. Fals! Fiindcă dincolo de strategii, de replici răsuflate, de tertipuri șoptite de "piariști" și de subalterni fideli, cu vocație de "yes men", împăratul e gol.