Mazăre nu dă Peninsula din mână

762
4 min citire
Mazăre nu dă Peninsula din mână - c3155a86a1f5a08d1c7816d02ba3e59d.jpg
Este de notorietate faptul că actuala administrație publică locală nu prea are la inimă Zona Peninsulară a Constanței, dovadă stând, astăzi, starea înaintată de degradare a zonei și, de asemenea, ezitarea turiștilor de a o mai vizita, atitudine deloc condamnabilă atâta timp cât clădirile cad nestingherite precum dudele din copaci. Tot de notorietate este și că, prin comparație cu stațiunea Mamaia, tema predilectă a primarului Radu Mazăre, Peninsula a rămas, așa cum am spus-o și în alte rânduri, un soi de copil orfan al Constanței, și asta în pofida faptului că zona înglobează o parte importantă din istoria orașului, dar și o inconfundabilă "semantică" arhitecturală, culturală, etnică și religioasă.
Despre soarta Peninsulei a fost întrebat vineri, ulterior ședinței Consiliului Local Municipal Con-stanța, primarul Mazăre, tocmai pentru a afla dacă ar fi de acord cu ideea campaniei care propune declararea zonei ca rezervație arheologică și turistică și, evident, scoaterea ei de sub administrarea municipalității. Previzibil, mai marele urbei a declarat că intrarea Zonei Peninsulare în categoria rezervațiilor, după modelul Biosferei Deltei Dunării, este "o tâmpenie".
Primarul a afirmat că "în sfârșit, după doi ani și jumătate de chinuri ne-au fost aprobate de către minister fonduri sau planul integrat de dezvoltare prin care să luăm niște bani europeni. În acest plan intră și șoseaua de coastă, și stațiunea Mamaia, și Zona Peninsulară". Despre ce sumă este vorba, când anume va începe implementarea acestui proiect și alte asemenea… "detalii" Mazăre nu a dat. Ar fi interesant de urmărit când anume aceste fonduri vor lua drumul Peninsulei, fiindcă, în 2008, fostul viceprimar, Nicolae Nemirschi, declara că reabilitarea, reamenajarea și sistematizarea zonei, dar mai ales a Pieței Ovidiu nu e departe de a se realiza. Era vorba, la acel moment, despre "un concurs de soluții arhitecturale și urbanistice pentru resistematizarea Pieței", concurs în care, conform mențiunilor fostului viceprimar, fuseseră angrenate șapte firme de specialitate. Mărețele planuri ale municipalității s-au împotmolit, însă, la finanțare, căci, potrivit estimărilor de cost ale proiectelor vizate de municipalitate, investiția totală din Peninsulă ar fi ajuns la suma de 75 de milioane de euro, în condițiile în care regiunii de dezvoltare în care e inclusă și Constanța i-ar fi fost alocate, de către Uniunea Europeană, doar 80 de milioane de euro.
Din acel moment, când administrația Mazăre susținea invariabil că lucrurile s-au blocat "la centru", municipalitatea nu a mai pomenit de Peninsulă.
Situația asta este doar una dintre manifestările tradiționale ale unei guvernări locale care aruncă în deriziune interesul cetățenilor și care, mai mult, acționează îndeosebi în spiritul unor resorturi arbitrare. Este un exemplu de simptom al unei administrații dislocate din punct de vedere social, politic, economic, o administrație care, în loc să reglementeze, creează haos și care, mai trist, o face maimuțărindu-se, exersându-și aceeași vulgară bășcălie, cu o efervescență balcanică greu de confundat.
Jocul ăsta de-a… cointeresații de soarta Peninsulei este doar o penibilă scenetă a acelor privilegiați care, ani de-a rândul, au girat un magistral spectacol al mediocrității, chiar imposturii, în ideea de a pune cruce, în deplină promiscuitate, peisajului cultural și istoric al Constanței. Practic, imaginea actuală a zonei vechi a orașului este mărturisirea impudică, exhibată, a unor oameni cărora, spre deznădejdea celorlalți, pur și simplu nu le pasă. Pentru că… de-aia!
Cu toate că, în cei zece ani de când Radu Mazăre conduce municipiul Constanța, Zona Peninsulară a cunoscut, treptat, multe din etapele degradării și în pofida incapacității administrației locale de a conserva așa cum se cuvine unul dintre cele mai importante perimetre ale orașului, edilul-șef a comentat, vineri, că "este o tâmpenie să fie zona peninsulară rezervație, că deja toată România a devenit o rezervație, numai că nu mai are cine să ne dea de mâncare trăind în această rezervație". De parcă, în ultimii ani, Peninsula ar fi fost și altceva decât o prosperă zonă pentru tot soiul de afaceri imobiliare care servesc unor interese absconse… "Noi trebuie să facem în așa fel încât să adunăm bani aici, nu să nu ne mai mișcăm. Că rezervație înseamnă să nu ne mai mișcăm, da’ murim de foame", a mai remarcat Mazăre, același primar care, în anii din urmă, a susținut pomparea a milioane de euro, bani publici, în concursuri cu bărcuțe și avioane și în dansatoare brazilience. Care, ce-i drept, se mișcă…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Iulie 2010
Stire din Comentarii : Coasa pe cultură
Vineri, 16 Iulie 2010
Stire din Comentarii : Voi când iubiți Constanța?
Sâmbătă, 10 Iulie 2010
Stire din Comentarii : Jonglerii cu banii pentru Sănătate
Pagina a fost generata in 0.0356 secunde