Nu mai cred

De joi încoace, încerc să deslușesc, printre zeci de declarații, de indignări stradale și de comentarii ale unor analiști, ce mai putem spera de la România. Adică ce ne mai poate împiedica să ne facem bagajele și să căutăm o soartă mai bună în țări în care traficul de influență, promovarea incompetenței și folosirea banilor publici în scopuri private măcar nu se fac la vedere.

Încă nu mi-e clar. Pot doar să constat și eu, ca și președintele, că promisiunile electorale sunt apă de ploaie, incluse fiind, însă, și ale sale.

Să constat că modernizarea instituțiilor statului nu a avut loc, și nici măcar numărul amploaiaților care ne mănâncă banii de pomană nu s-a micșorat. Ba, dimpotrivă, au apărut noii clienți politici, ultimii angajați, acum fiind aproape imposibil să fie disponibilizați, în mod legal, doar cei rămași fără proptele.

La prima vedere, măsurile drastice anunțate de președinte sunt în regulă. Micșorarea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor îi poate unge la inimă pe angajații din privat, care muncesc pe rupte și se tem în permanență pentru locurile lor de muncă. Totuși, nedreptatea față de cei care, chiar și în instituțiile de stat, sunt competenți și fac toată treaba, până și în locul piloșilor care au carnete de partid, este evidentă.

Micșorarea cu 15 la sută a pensiilor poate părea nu atât de gravă, în contextul în care, să fim sinceri, în general, românii nu o duc așa de rău, de vreme ce umplu magazinele universale în fiecare sâmbătă și duminică, iar vânzările explodează de sărbători. Totuși, dacă ne gândim la acei pensionari care abia își târăsc zilele și la care și cinci lei contează, pentru că acei cinci lei pot reprezenta mâncarea pe o zi, este strigător la cer de nedrept. Mai ales când ai ca termen de comparație pensiile imense ale magistraților, aviatorilor, parlamentarilor sau militarilor, apărate cu dinții și cu ghearele de către aleșii neamului, în acest moment, în care se încearcă o revenire la normalitate, adică la aplicarea nediferențiată a principiului contributivității.

E corect să facem toți sacrificii, pentru că țara este într-o situație gravă și pentru că suntem cu toții egali. Doar că unii sunt mai egali decât alții și trăiesc foarte bine pe spinarea celor care nu sunt atât de… egali.

Să zicem că măsurile drastice vor fi aplicate nediferențiat pentru a scoate țara din datoriile imense acumulate prin grija politicienilor. Credeți că selecția din sectorul bugetar va fi făcută după principiile enunțate de Băsescu? Credeți că legea pensiilor va desființa acele sume nesimțite pe care privilegiații le încasează și va redistribui acest fond social pe principii corecte? Eu, una, nu mai cred. Tabloul pe care mi-l imaginez este al unor instituții publice pline de incompetenți care vor trage țara asta chiar mai jos decât se află acum, al unor privilegii menținute cu orice preț și al unor bieți pensionari decimați și săraci, stare care îi va menține într-o sclavie continuă față de politicienii care le dau și lor ceva de pomană în timp ce își îndeasă grosul banilor publici în buzunarele lor și ale prietenilor.