Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai frumos din țară?

634
Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai frumos din țară? - 128e6141ff674e96c2a7d342aba23c12.jpg
Pe fondul măsurilor anunțate de Guvernul Boc, acelea care îi fac pe pensionari să se gândească la principiul "mai bine să ne împuște decât să mai suferim", al ieșirilor uneori ipocrite ale liderilor partidelor de opoziție, pe fondul acestor mutații pe care clasa politică românească pare să le suporte cu o dezinvoltură nesimțită, îmi aduc aminte de proiectul de lege inițiat de deputatul Raluca Turcan, acel proiect care prevede depolitizarea televiziunii publice. Nu, nu a televiziunii de stat, ci a televiziunii publice pentru care, să nu uităm, zeci de milioane de români plătesc o taxă de radio-tv, finanțând, astfel, arena în care prietenii prietenilor politicienilor se întâlnesc cu politicienii prieteni ai prietenilor.
N-ați înțeles nimic, nu-i așa?!? Mi se pare firesc, atâta vreme cât, în ultimii 20 de ani, românii au dus lipsa sau chiar dorul unui post public de televiziune - dar realmente public! -, un spațiu în care jurnalismul independent să nu fie subjugat de presiuni politice și care să nu se facă praf și pulbere sub mâna cine știe cărui "președinte director" care-și negociază susținerea în funcție printre parlamentari. Și care, de altfel, nu are habar de politici și programe editoriale, de interesul cetățeanului, unicul care ar trebui să primeze, de formate de emisiuni de calitate, care să nu jignească inteligența telespectatorului și în care să nu se prostitueze nepoatele și finii, dar și mătușile și nașii fie ai membrilor din Consiliul de Administrație, fie ai vreunui deputat sau ministru.
Mi se pare rușinos ca televiziunea publică să respire încă, la atâția ani de la câștigarea, cu sacrificii umane, a unei brume de libertate, sub această sufocantă, implacabilă politizare. Și mai rușinos mi se pare, însă, că niciun parlament postdecembrist nu a găsit, până la acest moment, formula depolitizării SRTV și că au existat, uneori, momente în care ne-am întrebat dacă nu cumva numele televiziunii este TVR-PSD.
Am convingerea că, în lipsa unui proiect de lege care să reglementeze clar, fără echivoc, funcționarea acestei instituții, televiziunea tuturor românilor va rămâne, în continuare, acea oglindă-oglinjoară care va răspunde oricui va guverna că este cel mai frumos din țară. Sper ca jurnalismul autentic, ca presa făcută de dragul libertății cuvântului și nu de sub clopotul unor deziderate sau imperative strict politice să câștige. Mai sper ca această inițiativă legislativă să reușească să separe funcția de director general al TVR de aceea de președinte al Consiliului de Administrație. Dincolo de toate, însă, visez la ziua în care postul public de televiziune își va câștiga, cel mai probabil cu mari eforturi și în pofida multor piedici, independența față de putere. Astfel încât miza funcționării sale să nu mai fie hrănirea narcisismului unui partid sau al unui guvern, ci încurajarea deplină a informării corecte, neprejudiciate, a creativității și profesionalismului. Astfel încât majoritatea parlamentară să nu mai facă din televiziune un soi de "hopa Mitică" manevrat de interese odioase. Dar pentru asta ar trebui puțină voință politică. Sau puțin mai multă, nu-i așa?!? Ori, să fim realiști: cui nu-i place să audă că el e cel mai frumos, cel mai deștept și cel mai bun din țară? Nu-i așa, oglindă, oglinjoară?!?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 10 Mai 2010
Stire din Comentarii : Nu mai cred
Sâmbătă, 08 Mai 2010
Stire din Comentarii : Un bugetar se legăna…
Miercuri, 05 Mai 2010
Stire din Comentarii : Ce ascunde Nicușor?
Luni, 03 Mai 2010
Stire din Comentarii : Aceste cuvinte "ne doare"
Sâmbătă, 01 Mai 2010
Stire din Comentarii : Mai verde, mai unu, mai alta
Joi, 29 Aprilie 2010
Stire din Comentarii : O poantă… de șomaj tehnic
Pagina a fost generata in 0.4245 secunde