Pact cu diavolul

Dintr-un mizerabil, dureros, dar previzibil fatalism mioritic ajungem să ne raportăm la funcționarea Agenției Naționale de Integritate ca la un eveniment de genul Săptămânii Modei la Paris. Sau la Milano, cum preferați. Să ne gândim că "și ce dacă" noua lege de funcționare a ANI ar putea încuraja instituții precum parchetul, fiscul și altele asemenea să stea pe margine, ca și până acum, de altfel, fără să taxeze abuzul în funcții în scopul propășirii personale sau fără să determine suspendarea vreunui demnitar din funcție pentru incompatibilitate.
Ce mecanisme ruginite, bolnave au putut funcționa în Parlament pentru ca senatorii - căci Senatul a fost camera decizională în cazul acestui proiect și tot Senatul a redus, în două comisii de specialitate, atribuțiile ANI, prin "castrarea" propriu zisă a legii - să voteze, culmea, în contextul reducerii pensiilor și al salariilor bugetarilor, secretizarea propriilor averi și a intereselor? Ce anume a putut să conducă spre hotărârea de a ascunde de ochii publicului interese și averi, în condițiile în care tot ei, parlamentarii, devin, pe zi ce trece, "păreriști" de profesie care dau lecții despre transparența și responsabilitatea pe care o funcție publică le presupune?!? Mi s-ar părea cel puțin interesantă o audiență susținută, să spunem, de unul dintre cei patru senatori de Constanța, în care unul sau doi sau zece dintre cetățenii care i-au ales prin vot direct să nu aibă prea mult habar cui se adresează, de fapt, căci în ce fel te poți raporta la un parlamentar despre care nu ai idee dacă luptă împotriva actelor de corupție sau doar pentru a le ascunde pe ale sale?
Avem nevoie imperativă de o lege care să reglementeze controlul incompatibilităților, al averilor și al intereselor primarilor, consilierilor locali și județeni, al parlamentarilor și miniștrilor, dar nu de o lege care să fie elaborată într-o mare batjocură și care, mai ales, să fie adoptată doar ca un simulacru, sub pretextul că așa "a fost să fie" de teama mecanismului de verificare al Comisiei Europene. Tocmai! Că aici nu funcționează principiul "așa a fost să fie". ANI trebuie să rezolve blocajul din alte instituții care, până la acest moment, nu au putut sau nu au vrut să funcționeze corespunzător sau care doar au mimat o ridicare a cartonașului roșu pentru această lentă, prea lentă reformă a Justiției din România. Și asta în ciuda numeroaselor semnale de alarmă trase de presă.
De câtă nesimțire este nevoie pentru ca un astfel de proiect de lege să treacă în condițiile în care, repet, pensiile scad cu 15% pentru ca reducerile bugetare anunțate să fie îndeplinite? Câtă inconștiență poate să încapă în dorința de a perpetua la nesfârșit aceste favoritisme, nepotisme și interese absconse într-o țară care riscă o clauză de salvgardare în domeniul Justiției?!?
Pot să înțeleg până la un anumit punct opinia potrivit căreia "un oricine" de pe stradă nu are dreptul să știe ce este în casa senatorului X sau a deputatului Y sau a ministrului Z. Dar nu pot să înțeleg de ce, în loc să se găsească o cale de a corecta așa numitele inconveniențe ale legii ANI, se procedează la "stingerea luminii" în ograda averilor și a intereselor. De ce este considerată ANI ca fiind o formă de inchiziție atâta vreme cât oamenii ăștia sunt aleși prin vot direct și cunosc, încă din momentul candidaturii, ce presupune statutul de demnitar, respectiv de funcționar public? În aceeași ordine de idei, e important de menționat că nu orice control al averilor încalcă drepturile omului și, mai mult, nu orice astfel de control e antidemocratic. Invocarea unor astfel de motive de către cei care-și bagă la secret averile, firmele în care sunt acționari și funcțiile care i-ar pune în incompatibilitate nu reprezintă, cred eu, decât lipsa unor argumente reale și promovarea, în continuare, a tuturor premiselor care ar împiedica dezvăluirea abuzurilor care, fără îndoială, au loc.
Sunt convinsă că nu toți senatorii au votat amendamentele legii prin care controversata ANI a fost redusă la tăcere. Cu toate acestea, însă, la votul final, legea a trecut. Se pune, așadar, doar problema unei vine mai mici dintr-o vină mai mare. Ceea ce, în esență, este cam același lucru.
Mai multe organizații nonguvernamentale, printre care Centrul pentru Jurnalism Independent și Agenția de Monitorizare a Presei i-au solicitat președintelui Băsescu, prin intermediul unei scrisori, să nu promulge legea ANI. ONG-urile îi amintesc șefului statului că în campania prezidențială din 2009 a semnat "Pactul pentru garantarea libertății de exprimare și creșterea responsabilității presei". Rămâne, așadar, de văzut pe cine va paria președintele: pe demnitarii care-și ascund averile și interesele sau pe funcționarea în condiții optime a unei ANI hulite, blestemate, dar atât de necesare. Îmi imaginez că pactul cu diavolul e, totuși, greu de suportat…