Trăim și e de-ajuns

România-n noapte, plânge și suspină. Lacrimi, mii de vorbe, șoapte de ocară. Jugul strânge tare. Cureaua a plesnit. Cu pantalonii-n vine, o țară la cerșit. Vocea străzii țipă deznădejdea vârstei. Pensionari pe-un leu, procent din necrolog, refuză să respire. Dar moartea nu îi crede și-i pune să reziste. Impozit pe deces, taxe și din moarte, biruri pe cavou, pe cruci stau cocoțate costuri și procente, penalități la huma, în care toți ne-ntoarcem.
Un dascăl plictisit, cu coate peticite, își îneacă amarul în lecții necitite. Privește-n orb la tablă, la ecuația puterii și parcă tot nu crede. Își vinde toată mintea, tone de formule, ani de stat în școală și tot nu îi ajunge. Măcar ca să trăiască.
Șomeri ce economia n-a putut să-i mai cuprindă, freamătă pământul. Își blestemă destinul. Loviți în plex de criză, trântiți cu fața-n jos. N-au voie să vorbească. Trăiesc. Și e de-ajuns.
Puzderie de firme își pun zăvoare-n porți. Închid, falimentează, se îngroapă-n datorii. Nu pot să reziste în țara nimănui, unde-un par în cap e ajutor de stat. Unde mii de gărzi fiscale, opeceuri, deseveuri amendează în prostie. Sar în roiuri de lăcuste, pustiind pământul, ucigând pocnind din pixuri. Au închis. Al cui e rândul?
România-n noapte, plânge și suspină. Cine aduce criza, cine e de vină?
Căci la ceas de seară, ei se întâlniră, și-n doar două zile se și hotărâră. Țara e de vină. Românul amărât.
"Așa stă treaba-aici, care va să zică. Românul nesimțit a aruncat cu criză într-un Guvern cinstit și a îndrăznit mișelul să tulbure Senatul, să-l supere pe Băse, să strice tot regatul, de politicieni capabili și drepți și prea curați. Nu merită pizmașii, asemenea confrați. Oi fi eu FMI și am văzut atât, dar parcă niciodată asemenea desfrâu".
"Să-i punem să plătească, să simtă pân’ la sânge, că țara-n criză luptă. Iar ei sunt vinovații ce parazitează. Să-i facem să-și blesteme fiece leafă luată. Bătrânii să-și dorească să uite de îndată că poștașul sună cu pensia la plată. Să spună că refuză să își primească banii, că-n viața asta cruntă s-au majorat doar anii. Să luăm și de la mame, handicapați, copii, să dăm afară-ndată bugetari, cu mii și mii. Dar să păstrăm e musai, prieteni și nepoți, colegii de partide, amantele cu pile. Căci, fie ea și criză, economia moartă, decât să faci să plângă o biată de amantă, mai bine-nvârți sistemul și tragi de sfori și ștate, să dai afar-o țară, decât un fiu sau un frate". Astfel cuvântară marii guvernanți. Iar FMI îi crede. Țară de perdanți.