România, o țară sud-africană. Preambul

În țara care funcționează după modelul sud-african, ne pregătim pentru un 2010 în care conflictul va fi permanent alimentat de criza economică și de aceea politică și în care vom da vina pe recesiune în fiecare gest de trădare parlamentară, în fiecare intrigă din interiorul partidelor, în fiecare exacerbare a inegalităților sociale. Vom trăi… murind câte puțin în fiecare zi pe fondul veșnicelor încrâncenări anti băsesciene care nu au sorți de izbândă și vom acuza, în spiritul aceleiași odioase tradiții, "grelele moșteniri" și fostul regim. Și, dacă suntem destul de ipocriți, ne vom depune "demisia de onoare".

Liberalii și social-democrații se vor raporta în continuare, excesiv și obsesiv, la președintele Traian Băsescu, pierzând, sub zodia discursurilor și a așa numitelor programe intransigente, fidelitatea propriului electorat. Haotic și ineficient vom condamna sistemul, haotic și ineficient și el. Dar în tot acest timp vom continua să mituim medici și agenți de circulație, profesori și funcționari publici. Într-o tradiție din păcate nedemocratică vom deveni demiurgii unui stat eminamente polarizat din punct de vedere politic și, ceea ce este mai grav, al unuia în care inechitățile, inegalitățile vor crește constant și nesimțit. Dacă vreți, un altfel "de săracii cu săracii, bogații cu bogații".

Dincolo, însă, de fraudele electorale, îmi este teamă de permanentizarea fraudării ca modus vivendi: fraudăm viața, fiscul, sistemul de educație, pentru a licenția semidocți la kilogram, sistemul de sănătate, ca să murim mai senini și mai împăcați pe coridoarele spitalelor, în selecta companie a gândacilor și a rozătoarelor.

Vom frauda foametea, până acolo unde ne vom preface că nu mai există oameni care trăiesc cu sub cinci lei pe zi, care nu mai așteaptă la ușile cantinelor sociale pentru a băga în gură o supă reîncălzită a zecea oară. Vom frauda moartea, iar cei care nu cotizează la medici după ce au trecut pe la "Dansez pentru tine", ca să transpire în rochii cu cristale Swarovski pentru banii de operație - nu de alta, dar parcă suferința nu doare destul dacă nu face audiență - vor deceda pe șest, ca nu cumva restul nemuritorilor să se simtă prost. Și, desigur, chestiile astea mărunte, de-a dreptul meschine, ca viața și calitatea ei, săracii și sărăcia lor, n-au nicio legătură cu nobilele preocupări ale guvernanților, ale directorilor de instituții publice care parvin de la o zi la alta în funcții pentru care n-au nicio pregătire. Nicio legătură cu discursurile isterice care sună, de cele mai multe ori, strident și care se sparg în gol, undeva între cota unică de impozitare și candidatura jenantă a lui Prigoană Jr., între eterna reformă a educației și zecile de mii de euro promise mai demult românilor care revin în țară după ce au muncit în străinătate.

Și mie mi-ar plăcea să îngropăm sindromul victimizării. Și mie mi-ar plăcea să nu mai reacționăm caragialian, prin râs și bășcălie, ca semn al unei presupuse normalități sau al firescului, la toate mizeriile momentului. Dar la capătul lumii, în țara lui Papură Vodă, toate "rahaturile" astea de bun-simț intră în zona irelevanței. Și ăsta e începutul. La mulți ani!